Ce lovitură! Turcii anunță că a picat transferul lui Denis Drăguș la Trabzonspor. Unde poate ajunge

Denis Drăguș (24 de ani) traversează unul dintre cele mai bune momente ale carierei, iar internaționalul român se află în lotul primei reprezentative pentru EURO 2024.

Turcii susțin că Denis Drăguș nu mai ajunge la Trabzonspor

Împrumutat în ultimul sezon de la Standard Liege la Gaziantep, acolo unde a fost adus la cererea lui Marius Șumudică, Denis Drăguș a impresionat, iar Trabzonspor a făcut toate eforturile pentru a-l transfera din sezonul următor.

La un moment dat, s-a vorbit chiar despre acordul dintre Trabzonspor și Drăguș, însă jurnaliștii turci au venit cu un articol surprizător. Concret, aceștia susțin că transferul atacantului român a picat în cele din urmă, asta deoarece cele două părți nu au putut ajunge la un acord.

Totodată, turcii au scris că Gaziantep este interesată de readucerea lui Denis Drăguș, care a impresionat în ultimul sezon. Cel mai probabil, fosta echipă a lui Marius Șumudică își dorește un transfer definitiv de această dată de la Standard Liege. Rămâne de văzut dacă această informație este adevărată sau este doar o speculație.

În urmă cu o lună, presa din Turcia anunța că Trabzonspor s-a înțeles cu Standard Liege și va plăti 1.7 milioane de euro în schimbul internaționalului român, sumă la care se vor adăuga și anumite bonusuri. Totodată, despre Drăguș se spunea că a semnat un contract valabil pe următorii 4 ani.

Florin Manea confirmase transferul lui Denis Drăguș la Trabzonspor

Cu aproape o lună înainte de startul Euro, despre Denis Drăguș s-a spus că a ajuns la un acord cu Trabzon. Agentul său, Florin Manea, oferea detaliile tranzacției.

”Cluburile s-au înțeles. De asemenea, există un acord în ceea ce privește datele contractului lui Denis. Deocamdată însă, el vrea să fie focusat sută la sută pe finalul campionatului și să ajute pe Gaziantep să evite retrogradarea. M-a rugat să nici nu-i mai spun alte detalii momentan, până nu se termină sezonul”, spunea Florin Manea pentru sportpesurse.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare