Adrian Mutu (45 de ani) a semnat cu Petrolul la finalul anului 2024.
Negocieri pentru aducerea lui Adrian Mutu
Chiar dacă a apucat să stea pe bancă la un singur meci oficial al celor de la Petrolul, Adrian Mutu se gândește la o eventuală plecare. Potrivit presei din Turcia, antrenorul se află în discuții cu Kayserispor, club care l-a dorit și pe Marius Șumudică în această iarnă.
„Kayserispor a avut deja primul contact cu antrenorul Adrian Mutu”, scrie NTV.
Această informație a fost preluată de majoritatea publicațiilor importante din Turcia, semn că este ceva real la mijloc. În acest moment, Kayserispor se află într-o situație delicată și ocupă locul 17 în clasament, unul retrogradabil.
Pe lângă Marius Șumudică, Dan Petrescu a stat și el pe banca celor de la Kayserispor în sezoanele precedente. „Bursucul” nu a rezistat decât o lună, timp în care a disputat 8 meciuri.
Până să semneze cu Petrolul, Adrian Mutu era liber de contract din luna aprilie a anului 2024, după mandatul scurt de la CFR Cluj. În cariera sa, tehnicianul le-a mai pregătit până acum pe FC Voluntari, echipa a doua a lui Al Wahda, naționala U21 a României, FCU Craiova, Rapid și Neftchi Baku.
Adrian Mutu, atac la conducerea Petrolului
Antrenorul „lupilor galbeni” nu este deloc încântat de strategia clubului. Conducătorii vor să vândă cât mai mulți jucători pentru a rezolva problemele financiare, dar Adrian Mutu trage un semnal de alarmă în ceea ce privește competitivitatea echipei.
„În momentul ăsta nu, dar cred că se va rezolva, cred că vor plăti chinezii clauza. El (n.r. – Alexandru Tudorie) are o clauză, clubul nu poate să facă nimic. În mare parte cred că va pleca. Ieri a fost foarte aproape, astăzi cred că se va finaliza acest transfer.
(n.r. – referitor la plecarea lui Keita la Rapid) Deja nu se mai poate! O să-i mai iau și pe Marinescu și pe Pătrașcu, că-i am la mine-n staff și sunt ‘fit’ și o să intrăm noi dacă vindem pe toată lumea. Adică unul pot să înțeleg, când începi să vinzi mai mulți nu mai înțeleg pentru că atunci obiectivele noastre se schimbă total!
Într-adevăr, înțeleg și preocupările lui Claudiu (n.r. – Tudor, președintele Petrolului) și oamenilor de aici din conducere, dar eu cred că e prea mult. Adică în momentul în care faci lucrurile astea, și nu zic că nu se poate întâmpla, că e un jucător valoros (n.r. – Tidiane Keita)… bineînțeles că obiectivul se va schimba, adică fără doar și poate.
Și așa nu suntem acoperiți nici în față, adică suntem acoperiți cu cearșaful, nu cu plapuma în față după plecarea lui Tudorie. Rămânem doar în Irobiso, un atacant. Eu cred că ar fi prea mult, s-ar subția lotul”, a declarat Adrian Mutu, potrivit Fanatik.