Ce i-a cerut antrenorul lui Genoa lui Dan Șucu după ce românul a preluat clubul

Antrenorul celor de la Genoa a oferit o primă reacție după ce Dan Șucu a preluat pachetul majoritar de acțiuni la clubul italian, iar în cursul zilei de joi a fost în cantonamentul echipei pentru a sta de vorbă cu fotbaliștii.

Patrick Vieira este de părere că garanția succesului omului de afaceri român la gruparea de pe „Luigi Ferraris” ar urma să fie reprezentată de păstrarea în conducere a lui Andres Blazquez, actualul director executiv, cel care de altfel a și fost implicat direct în negocierile din ultimele luni cu principalul finanțator de la Rapid.

Prima reacție a lui Patrick Vieira după ce Dan Șucu a preluat pachetul majoritar de acțiuni de la Genoa

Fostul mare mijlocaș francez de la AC Milan, Arsenal, Juventus, Inter Milano sau Manchester City consideră că „grifonul” are nevoie în această perioadă de stabilitate mai mult decât de orice altceva.

De asemenea, tehnicianul în vârstă de 48 de ani a mai punctat și că fotbaliștii săi au primit bine vestea schimbării de acționariat, iar de acum înainte ei se pot concentra doar la ce au de făcut pe teren, în contextul în care până acum au existat probleme financiare destul de mari la Genoa.

„Este o zi importantă pentru club. Acest lucru va aduce stabilitate și este un lucru foarte pozitiv pentru toți fanii Genoa și pentru cei care lucrează la club. Garanția este ca directorul sportiv și Blazquez să rămână la club. Stabilitatea este un lucru important pentru echipă.

Jucătorii au primit bine vestea, pentru că, încă o dată, aduce stabilitate, iar asta este importantă pentru cei care lucrează pentru Genoa. Acestea fiind spuse, suntem profesioniști și munca de fiecare zi nu se schimbă.

Noi, pe teren, trebuie să facem ceea ce trebuie să facem pentru a recâștiga această stabilitate”, a spus Patrick Vieira la conferința de presă premergătoare meciului Genoa – Napoli sâmbătă, citat de jurnaliștii italieni de la tuttomercatoweb.com.

Ce a spus omul de afaceri român după oficializarea acestei tranzacții:

„Dacă e să vorbim despre planul meu, aș vrea să spun că vreau să încep o colaborare între Genoa și cluburile din Estul Europei, printre care și Rapid București. Cu siguranță vom vedea mulți tineri italieni care își vor începe carierele în aceste cluburi. Și nu vor juca doar în campionatele naționale, ci și în Cupe sau cupele europene.

Totodată, cei mai talentați jucători din aceste țări vor avea ocazia să îmbrace tricoul celor de la Genoa, într-unul dintre cele mai puternice campionate din lume, așa cum este cel din Italia”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare