Ce condiții a pus Cosmin Olăroiu pentru a deveni selecționerul Emiratelor și de ce întârzie anunțul oficial

În ultimele zile s-a vorbit destul de mult despre faptul că s-a ajuns deja la o înțelegere între Cosmin Olăroiu și conducerea Federației de Fotbal din Emiratele Arabe Unite pentru ca antrenorul român să preia funcția de selecționer al primei reprezentative din această țară.

Acest lucru ar urma să se întâmple la finalul acestui sezon, atunci când tehnicianului în vârstă de 55 de ani îi expiră contractul cu Al-Sharjah.

Cosmin Olăroiu a fost cel care a cerut ca anunțul oficial al numirii sale în funcția de selecționer al Emiratelor Arabe Unite să fie amânat

Pe de altă parte însă, oficialii Federației de la Abu Dhabi au refuzat până în prezent să confirme oficial această informație, chiar dacă părțile implicate în negocieri s-au înțeles în cea mai mare parte, iar acum s-a aflat și motivul pentru care s-a ajuns în această situație.

Potrivit sport.ro, această chestiune a venit tocmai ca urmare a unei solicitări făcute în acest sens de Olăroiu. Asta pentru că actuala sa echipă se află în fața unei duble extrem de importante, cu Al-Taawoun din Arabia Saudită, în semifinalele AFC Cup, a doua competiție inter-cluburi la nivel continental din Asia.

Astfel, Olăroiu a transmis ferm că este de acord ca anunțul oficial privitor la numirea sa în funcția de selecționer al Emiratelor Arabe Unite să fie făcut abia după încheierea acestei duble manșe.

Pe de altă parte, conform sursei citate anterior, fostul antrenor de la FCSB, FC Național sau Poli Timișoara a impus trei condiții esențiale pentru a semna contractul cu Federația de Fotbal din Emirate.

Condițiile impuse de antrenorul român

În primul rând, în mod firesc și așteptat, el a solicitat un salariu comparabil cu cel pe care îl are în prezent la Al-Sharjah, respectiv de aproximativ cinci milioane de dolari pe an.

De asemenea, „Oli” a informat și că își dorește un contract pe termen lung, care să nu fie condiționat de calificarea la Cupa Mondială din 2026, în condițiile în care naționala Emiratelor Arabe Unite nu se află în prezent chiar în cea mai comodă poziție din acest punct de vedere.

Nu în ultimul rând, Cosmin Olăroiu a impus ca el să se ocupe în exclusivitate de această reprezentativă de-a lungul perioadei contractuale, adică să nu antreneze în paralel și o echipă de club, așa cum se vehicula la un moment dat în spațiul public.

Se pare că Federația de la Abu Dhabi a fost de acord cu aspectele referitoare la durata contractului și la activitatea exclusivă de la națională, în vreme ce chestiunea financiară fără îndoială că poate fi rezolvată fără mari probleme.

Așadar, în acest context pare că oficializarea numirii lui Cosmin Olăroiu în funcția de selecționer al Emiratelor Arabe Unite nu reprezintă decât o chestiune de timp în acest moment, iar totul se va rezolva după dubla dintre Al-Sharjah și Al-Taawoun.

De-a lungul carierei sale de până acum, antrenorul român a mai îndeplinit o dată rolul de selecționer, la naționala Arabiei Saudite, însă pentru o perioadă foarte scurtă, în care el a bifat doar patru meciuri.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare