Cât de mult l-a afectat transferul la Al-Gharafa pe Florinel Coman. Ce s-a întâmplat în doar 6 luni cu fostul star de la FCSB

Florinel Coman s-a transferat la Al-Gharafa de la FCSB, dar mutarea nu i-a prins bine în ceea ce privește valoarea de piață.

Ce s-a întâmplat în doar 6 luni cu Florinel Coman după transferul la Al-Gharafa

În momentul transferului de la FCSB la Al-Gharafa, Florinel Coman avea o cotă de piață estimată la 7.000.000 de euro și era superstarul din campionatul intern.

Forma bună chiar i-a adus transferul mult dorit în străinătate, iar qatarezii de la Al-Gharafa i-au promis lui Gigi Becali că vor plăti clauza de reziliere de 5 milioane de euro.

Totuși, pe plan sportiv, Florinel Coman nu a avut de câștigat. Valoarea sa de piață a scăzut după 6 luni petrecute în Qatar.

După aproape jumătate de sezon petrecut la Al-Gharafa, valoarea sa de piață a scăzut cu 1.000.000 de euro, ajungând acum la 6.000.000 de euro, conform Transfermarkt.

De la mutarea la Al-Gharafa și până în prezent, Florinel Coman a disputat 18 meciuri pentru gruparea din Qatar.

În aceste partide, Coman a înscris de trei ori și a oferit șase pase decisive. În cadrul echipei Al-Gharafa, fostul jucător al FCSB-ului este acum coleg cu Joselu (34 de ani), fost atacant al lui Real Madrid.

Nota primită de Florinel Coman, după meciul nebun din Qatar! S-au marcat 6 goluri, iar Al-Gharafa a urcat pe 4

Al-Gharafa s-a impus cu scorul de 4-2 în fața celor de la Al-Shahanyia, în etapa cu numărul 11 din Qatar.

În urma acestui rezultat, Al-Gharafa este pe locul 4 în clasament și se află la 4 puncte de liderul Al-Duhail. A fost ultimul meci al lui Florinel Coman în 2024, asta deoarece sezonul din Qatar se reia la jumătatea lunii ianuarie a anului următor.

Până atunci, Florinel Coman va reveni în România alături de familia sa și se va bucura de sărbătorile de iarnă. După prima parte a sezonului, fotbalistul FCSB-ului se poate lăuda cu 3 goluri și 6 pase de gol în 17 meciuri jucate.

Pentru prestația din meciul cu Al-Shahaniya, Florinel Coman a primit nota 8.3, potrivit SofaScore. Un singur jucător s-a clasat mai bine decât românul, Ferjani Sassi (8.5), care a reușit o dublă.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare