În ultima etapă din sezonul regulat al Superligii, Oțelul a cedat cu scorul de 2-3 în fața celor de la Poli Iași.
În urma acestui rezultat, Oțelul a încheiat pe locul 12 în clasament și urmează să se lupte pentru un loc în partea de sus a ierarhiei în play-out.
Cristi Munteanu, după scandalul de la ultimul meci al Oțelului
Fanii Oțelului nu au suportat eșecul cu Poli Iași și au răbufnit la finalul meciului. Suporterii i-au băgat în ședință pe jucători și au fost extrem de nervoși, însă Cristi Munteanu spune că situația s-a calmat, iar acum este totul revenit la normal.
Președintele Oțelului a încercat să explice reacția violentă a fanilor, care nu sunt la primul episod de acest gen în actualul sezon. Pe vremea când echipa era condusă de Dorinel Munteanu, cei din galerie au avut ceva de împărțit inclusiv cu fostul antrenor, care a fost greu de controlat.
„S-a calmat situația. A fost un accident acel meci, clar. O partidă ca aceea este o dată la 100 de ani. Ni s-a întâmplat nouă, asta este. Trebuie să uităm cât mai repede și să învătăm o lecție. Sunt convins 100% că a fost un accident.
Este un război al orgoliilor cu cei de la Iași, le-am înțeles frustrarea suporterilor. Nu le-a căzut bine. E un derby al echipelor din Moldova, care are orgolii mari de tot la mijloc.”, a spus președintele Oțelului.
Gigi Becali a oferit 100.000 de euro pentru Juri Cisotti, iar Oțelul a negociat
Mijlocașul italian se afla în ultimele 6 luni de contract cu Oțelul, iar șefii clubului s-au temut că îl vor pierde gratis la finalul sezonului. Astfel, au decis să accepte propunerea FCSB-ului, lucru care a fost taxat de Dorinel Munteanu: „Juri Cisotti nu pleca de la echipă pentru 200.000 de euro. Chiar dacă clubul are probleme financiare, nu trebuia lăsat să plece cu atât„.
În replică, Cristi Munteanu a vorbit în exclusivitate pentru Sportpesurse.ro și a dezvăluit cât a oferit Gigi Becali pentru Juri Cisotti în prima fază, dar și ce impact a avut transferul fotbalistului la campioana României.
„Cisotti era în ultimele luni de contract și îl pierdeai gratis. Cu banii de pe Cisotti s-a plătit o lună de salarii pentru tot clubul. Jucătorii nu primiseră salariile de 3 luni și pierdeam fotbaliștii gratis. Ca să știți, Oțelul a primit 200.000 de euro de la FCSB, plus TVA. Deci cam 240.000 de euro. Gigi Becali a oferit doar 100.000 de euro pentru Cisotti, iar restul am negociat noi”, a spus președintele Oțelului.