Calificarea naționalei României la EURO 2024, subiect de film! Cum se va numi și când va fi lansat: „O poveste inspirațională dedicată copiilor”. VIDEO

Calificarea naționalei României la EURO 2024 a devenit subiect de film, producția fiind deja aproape finalizată și gata în principiu de lansare, după cum a informat chiar site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.

„În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania” este denumirea filmului care va putea fi urmărit cu începere de pe data de 17 mai în toate cinematografele din țara noastră.

În scurt timp se va lansa un film despre calificarea naționalei la EURO 2024

Această producție va genera momente cu totul și cu totul speciale, petrecute în timpul antrenamentelor susținute de „tricolorii” lui Edi Iordănescu, dar și dinainte, de la pauza și de la finalul meciurilor disputate de ei în campania de calificare la turneul final din Germania, din vara acestui an, prima competiție finală continentală la care România participă după o pauză de 8 ani, de la EURO 2016, desfășurat în Franța.

„Filmul ‘În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania’, regizat de Remus Achim, va oferi suporterilor o perspectivă unică și autentică asupra călătoriei echipei naționale spre EURO 2024.

Cu un acces fără precedent în culisele antrenamentelor și meciurilor, filmul surprinde fidel întregul parcurs al echipei în drumul spre calificare, cu emoții, dezamăgiri și bucurii, epuizare și explozie de energie”, a informat FRF prin intermediul site-ului oficial.

Ce a spus Răzvan Burleanu despre acest moment

Președintele Federației Române de Fotbal a descris producția drept „o poveste inspirațională dedicată copiilor” și a ținut să spună că, în viziunea sa, instituția pe care o conduce este, inclusiv prin acest demers, „un model în sportul românesc”.

„Filmul este o călătorie fascinantă în culisele echipei naționale, oferind o experiență unică și intimă, cu acces direct în vestiarul tricolorilor. Este o oportunitate extraordinară de a cunoaște oamenii care poartă cu mândrie tricoul echipei noastre naționale.

În Inima Naționalei nu este doar o cronică a succesului din preliminariile EURO, ci și o poveste inspirațională dedicată copiilor. Ne-am propus să creăm o producție care să îi motiveze și să îi aducă mai aproape de iubirea pentru fotbal.

Prin acest proiect, Federația Română de Fotbal demonstrează încă o dată că este un model în sportul românesc, dar și printre federațiile din Europa de Est.

Filmul este o călătorie captivantă care te face să simți pulsul echipei naționale în cel mai autentic mod posibil”, a spus Răzvan Burleanu.

Cum s-a ajuns la concluzia că un astfel de demers reprezintă o necesitate

De asemenea, și regizorul acestui film, Remus Achim, în vârstă de 41 de ani, a vorbit despre motivațiile care au stat în spatele acestui demers artistic:

„Am dorit să aducem românii mai aproape de echipa lor de suflet și să le oferim această experiență extraordinară alături de jucătorii lor. Filmul va deschide ușile vestiarului echipei naționale și va arăta publicului cum s-a trăit din interior această calificare și cât de mult s-a muncit pentru a ajunge la EURO. Este un proiect la care lucrăm cu pasiune și dedicare, iar rezultatul va fi un film ce va stârni emoții și cred că va reaprinde sentimentul de mândrie națională. Sunt foarte bucuros că am ocazia să spun această poveste. Și, deși este una cu final cunoscut, publicul va avea parte de multe surprize și va trăi totul la intensitate maximă”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare