BREAKING NEWS | Cauza morții interlopului Costel Corduneanu a fost dezvăluită! Fostul sportiv de performanță s-a stins la spital

Costel Corduneanu, despre care s-a spus că este unul dintre cei mai mari interlopi ai României, a murit luni la spitalul din Iași, la vârsta de 54 de ani. Fostul luptător se afla pe masa de operaţie.

Bărbatul avea mai multe probleme de sănătate. Îl chinuia o afecţiune cardiacă. În ultimele săptpmâni, fusese internat mai multe săptămâni într-un spital din Tg. Mureş, după o intervenţie chirurgicală la cord. Făcuse o hemoragie internă și s-a aflat la un pas de moarte.

Medicii nu l-au mai salvat

Dacă, atunci, medicii au reuşit să-l salveze, iată că de această dată, la spitalul din Iaşi nu s-a mai putut face nimic. Tot din cauza problemelor cu inima a murit, în cele din urmă.

“Stăpânul Moldovei” a fost campion mondial la lupte și subofițer în cadrul cluburilor Steaua și Dinamo Brașov, înainte să intre în lumea interlopă și să devină unul dintre cei mai periculoși lideri de clan din România.

Costel Corduneanu a fost campion mondial la cadeţi şi a participat la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, unde a ocupat locul 9 – Barcelona, 1992, respectiv locul 14 – Atlanta, 1996. În 1996, la JO de la Atlanta a participat și fratele lui, Gheorghe Corduneanu, care a ieșit al șaptelea la lupte libere, categoria 48 kg.

A vrut să iasă din lumea rău-famată

Costel Corduneanu a fost condamnat la închisoare din cauză că și-a spionat fosta soție. A plătit un hacker să-i “spargă” laptopul, pentru a afla dacă face videochat.

S-a predat polițiștilor din Iași pe 30 ianuarie 2020, apoi şi-a executat pedeapsa.

“Eu vreau să ies din lumea asta. Am fost sportiv, am făcut lucruri frumoase. Am greșit, am plătit pentru greșelile mele. Nu mai vreau! Mi-a ajuns! Vreau să fac afaceri legale, să nu mai am treabă cu nimic.

Lumea spune că suntem clan, că facem parte din mafie și nu mai știu ce. Noi nu suntem clan, noi suntem o familie. Noi nu am omorât pe nimeni. Într-adevăr, am reacționat și noi când am fost provocați, dar atât”, a mai spus liderul grupării interlope, după eliberare.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare