„Bombă” cu mai puțin de o lună rămasă până la startul EURO 2024! S-ar putea juca fără VAR în Germania! UEFA, dată în judecată

EURO 2024 din Germania se va desfășura între 14 iunie și 14 iulie, iar ultimele vești legate de turneul final au stârnit controverse în fotbalul internațional.

Selecționatele prezente la Campionatul European, printre care și România, ar putea fi private de ajutorul acordat prin intermediul sistemului VAR, dat fiind faptul că UEFA se află în mijlocul unui scandal colosal.

Fără VAR la EURO 2024? Creatorii sistemului Video Assistant Referee au dat în judecată UEFA

Firma Ballinno, cu sediul în Olanda, a decis să își caute dreptatea în instanță, acuzându-i pe cei din cadrul UEFA că i-au copiat tehnologia video avansată pentru a evalua fazele controversate de 11 metri.

Potrivit ultimelor informații apărute în spațiul public, primul termen al acestui proces va avea loc pe data de 3 iunie, la Hamburg, cu 11 zile înaintea startului Campionatului European.

Conform Agenției Sportmediaset, reputatul for european a primit nenumărate avertismente despre folosirea VAR-ului, iar acum riscă să nu poată implementa sistemul video pe stadioanele pe care se vor duela naționalele prezente la EURO 2024.

Totul a început în urmă cu un an

Atunci, Ballinno a început pregătirea unei plângeri împotriva celor de la UEFA. Prin intermediul acestei plângeri, batavii doresc să demonstreze cum au primit, acum aproximativ 13 ani, un brevet pentru „o metodă și un sistem de detectare ale unor situații de «afară din joc»”.

Momentul în care aceștia s-au hotărât să recurgă la acest gest a stârnit controverse. Mulți iubitori ai fotbalului sunt de părere că reprezentanții celor de la Ballinno doresc să boicoteze organizarea EURO 2024.

Unul dintre purtătorii de cuvânt ai UEFA a oferit o declarație în acest sens, pentru The Sun, în care a susținut că nu există mari îngrijorări în rândul conducătorilor forului, întrucât cele două tehnologii diferă.

„Brevetul se referă la un cip inserat în minge care detectează instantaneu, în momentul în care aceasta este lovită, poziția neregulamentară, comunicând direct informația la căștile arbitrului. N-ar exista, așadar, urmărirea liniei cu care suntem obișnuiți, ceea ce demonstrează diversitatea celor două tehnologii în cauză”, a dezvăluit oficialul UEFA.

Lotul României pentru cele două amicale din luna iunie

PORTARI
Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 20/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 10/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Răzvan SAVA (CFR Cluj, 0/0);

FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 16/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 5/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 15/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 1/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 26/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 34/2);

MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 16/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 16/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 36/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 54/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 68/14), Adrian ȘUT (FCSB, 1/0), Darius OLARU (FCSB, 16/0), Constantin GRAMENI (Farul Constanța, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 22/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 19/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 33/5), Florinel COMAN (FCSB, 13/1);

ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 9/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 41/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0).

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare