Bogdan Lobonț și-a pus la zid jucătorii după Sepsi – Rapid 3-2! Nimeni nu a scăpat de criticile antrenorului! Capitolele la care suferă cel mai mult giuleștenii

Bogdan Lobonț a avut multe reproșuri de făcut la adresa propriilor jucători la finalul meciului Sepsi – Rapid 3-2, din penultima etapă a play-off-ului acestui sezon de Superliga.

În primul rând, antrenorul formației din Giulești a apreciat că fotbaliștii ofensivi suferă destul de mult la capitolul tehnic, la ultima pasă, dar și la finalizare.

Ce le-a reproșat Bogdan Lobonț jucătorilor săi la finalul meciului Sepsi – Rapid 3-2

Pe de altă parte, „Pisica” a ținut să scoată în evidență și că sistemul defensiv nu funcționează deloc așa cum și-ar dori el în acest moment.

„Nu e prea bună, cu siguranță nu e prea bună, scenariul se repetă și ăsta nu e un lucru prea bun. Din păcate, suferim și din punct de vedere tehnic, suferim la ultima pasă. Suferim la finalizare. Nu ne rămâne decât să muncim în continuare, să continuăm să depunem efort și energie să schimbăm totul în favoarea noastră.

Nici nu mai știu câte goluri trebuie să marcăm în deplasare. (n.r. despre penalty-ul ratat de Rrahmani) A mea (n.r. a fost decizia ca el să execute). Responsabilitatea e a mea. Știu ce e în sufletul lui, știu ce e în sufletul oricărui jucător care ratează un penalty.

Concluzie amară: „Este foarte mult de lucrat”

Este foarte mult de lucrat. Ofensiv jucăm bine, ducem bine mingea în ultima treime, doar că suferim pe faza defensivă. Știu la ce avem de lucrat și lucrăm în continuare. Clubul știe foarte bine ceea ce e de făcut și cu siguranță o să facă, de asta sunt ferm convins, avem dialog tot timpul. Rapid merită mult mai mult. Dacă vine nea Mircea Lucescu, o să aducă un plus valoare extraordinar. Avem nevoie să reeducăm pe toată lumea într-o direcție, începând cu cei de la centrul de copii și juniori.

Și în această seară a fost un meci fără presiune. În ceea ce ne privește pe noi și situația în care suntem, și în seara asta a fost un meci fără presiune. Din păcate, am început să jucăm ceea ce știm să jucăm în a doua repriză. Am reușit din nou între ghilimele să ratăm un penalty. Nu este nicio problemă, muncim în continuare și cu siguranță o să se întoarcă și în favoarea noastră”, a spus Bogdan Lobonț la finalul meciului Sepsi – Rapid 3-2.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare