Bernadette Szocs a trecut la acuzații după eliminarea de la Jocurile Olimpice: „Am fost furată!”

Bernadette Szocs a fost eliminată în cursul zilei de miercuri în optimile de finală ale probei de simplu feminin din cadrul competiției de tenis de masă de la Jocurile Olimpice de la Paris.

Ea a pierdut în minimum de seturi în fața bunei sale prietene Sofia Polcanova, din Austria. Dacă în primă fază a apreciat că a pierdut acest meci în principal din cauza faptului că adversara sa a comis mai puține greșeli decât ea, ulterior sportiva legitimată la CSA Steaua a revenit și a acuzat arbitrajul de la această partidă.

Bernadette Szocs, după eliminarea de la Jocurile Olimpice de la Paris: „Am fost furată!”

Bernadette Szocs a susținut că s-a simțit tachinată în anumite momente de o oarecare rigiditate a oficialilor de joc atunci când a venit vorba despre punctele în care ea s-a aflat la serviciu.

„Nu neapărat că m-a scos din ritm. E un pic stresant, încearcă să se lege de unele chestii doar ca să pară ei mai spectaculoși. De data asta, poate la serva cealaltă mai spuneam, dar ideea este că am servit altă servă și nu a avut dreptate.

Când are dreptate, închid ochii și trec mai departe. Nici nu pot lăsa de la mine când știu că am dreptate și am fost furată. Mai am o șansă pe proba de echipe. Mă voi concentra pe proba de echipe. Asta este, sunt supărată, dar acum nu mai pot da înapoi timpul. Trebuie să accept.

O să mă revanșez pe proba de echipe la următoarele concursuri. O să analizez ce am greșit și ce trebuie să fac să nu mai repet aceeași greșeală la meciuri pe echipe.

Depinde de situație, nu este atât de ușor, dar cum am spus și înainte, mi-a rămas doar proba de echipe. Nu mai am ce să fac, vreau, și îmi doresc din inima să câștig cu echipa. Nu mai am ce să fac, încerc să trec peste.

Sunt sigură că voi reuși, cum am trecut și după proba de dublu mixt. Este un regret în inima mea, pentru că știu că pot mai mult”, a spus Bernadette Szocs, citată de digisport.ro.

Sofia Polcanova a dezvăluit după ce a învins-o pe sportiva din România că are o relație foarte apropiată cu aceasta

„Ambele am fost foarte emoționate. Se vede când joci. Ne-am dorit amândouă să câștigăm și e mereu greu să joci contra ei. Este o prietenă foarte, foarte bună a mea.

Am fost în România de multe ori să mă antrenez, așa că am dormit în apartamentul ei. Nu am putut să fiu fericită pentru victorie, pentru că îmi părea rău pentru ea.

Sigur, e păcat că ne-am întâlnit în această fază a competiției”, a spus sportiva din Austria, citată de krone.at.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare