Simona Halep (33 de ani) a primit un wild card pentru faza calificărilor la Australian Open, primul turneu de Grand Slam din 2025. Competiția de la Melbourne va avea loc între 6 și 26 ianuarie.
Jurnaliștii de la BBC au tratat subiectul reprezentat de întoarcerea Simonei Halep la Australian Open, unde în 2018 a atins ultimul act. A cedat atunci în marea finală în fața Carolinei Wozniacki.
Revenirea de care va avea parte Simona Halep la Australian Open, subiect de discuții pentru oamenii de presă din Marea Britanie
După cum era de așteptat, presa internațională nu a trecut peste vestea primită de sportiva din România. Jurnaliștii de la BBC au reacționat cu privire la acest subiect. Au analizat parcursul Simonei Halep la Australian Open de-a lungul timpului.
„Simona Halep, care și-a susținut nevinovăția pe durata cazului de dopaj, a revenit pe teren, la începutul acestui an, la Miami. Halep a fost finalistă la Australian Open în 2018, pierzând trofeul în fața lui Wozniacki.
La ultima ei participare la Australian Open, Halep a atins optimile de finală. Calificările Australian Open 2025 se vor juca între 6-9 ianuarie, iar meciurile de pe tabloul principal vor începe după 12 ianuarie”, au transmis cei de la BBC.
Între 19 și 22 decembrie, la Abu Dhabi, Simona Halep va lua parte la turneul amical World Tennis League. Face parte din echipa în care îi regăsim pe Casper Ruud, Nick Kyrgios și Jasmine Paolini. Această competiție poate reprezenta un prilej important pentru pregătirea parcursului la Australian Open.
Ilie Năstase, de părere că „Simo” ar fi trebuit să primească un wild card pe tabloul principal la Australian Open: „E cam urât ce au făcut australienii”
Marele Ilie Năstase a oferit o reacție în legătură cu participarea Simonei Halep la Australian Open, în faza calificărilor. „Nasty” a opinat că ar fi fost cazul ca tenismena româncă să beneficieze de un wild card pe tabloul principal la Melbourne, deoarece este o fostă câștigătoare de Grand Slam.
„E primul Grand Slam, dar putea primi și anul trecut la Wimbledon un wild card. Dar atunci nu a primit wild card o jucătoare din Canada de pe locul 500. Sunt ciudați cei de la Wimbledon. Trebuie să joace, să nu îi stea mintea la clasament, pentru că nu mai contează. Nu are ce pierde.
O fosta câștigătoare de Grand Slam trebuia să aibă un loc pe tabloul principal, nu în calificări. Mi se pare totuși dubios că a primit un wild card pentru faza calificărilor. Nu înseamnă atât de mult. Eu am crezut că e pe tabloul principal. Este greu, va avea parte de câteva meciuri ca să intre pe tablou. E cam urât ce au făcut și australienii acum”, a afirmat Ilie Năstase, pentru site-ul nostru, sportpesurse.ro.