Barcelona a făcut show și s-a calificat în sferturile UEFA Champions League! Bayern Munchen, victorie fără emoție. Toate rezultatele serii

Barcelona a făcut show și a câștigat meciul retur cu Benfica, scor 3-1, reușind astfel să se califice în sferturile de finală ale Champions League.

Barcelona a făcut show! Calificare fără emoții în sferturile Champions League! Toate rezultatele serii

După 1-0 în Portugalia, Barcelona s-a impus și pe teren propriu în fața celor de la Benfica, scor 3-1, iar calificarea a fost obținuță fără emoții. Lamine Yamal și Raphinha cu o dublă au înscris pentru catalani, în timp ce Otamendi pentru oaspeți.

În celelalte meciuri ale serii, Bayern Munchen și Inter au obținut și ele două victorii care le confirmă prezența în sferturile Ligii. În duelul granzilor dintre Liverpool și PSG, a fost nevoie de lovituri de departajare, după ce francezii s-au impus cu 1-0 în timpul regulamentar. Acolo, tot parizienii au fost mai preciși și s-au calificat în sferturile de finală. Darwin Nunez și Curtis Jones au ratat pentru Liverpool loviturile de departajare.

Rezultatele zilei în UEFA Champions League

  • Barcelona – Benfica 3-1
  • Inter – Feyenoord 2-1
  • Bayer Leverkusen – Bayern Munchen 0-2
  • Liverpool – PSG 0-1 (1-4 d.l.d.)

Lamine Yamal, gol extraterestru în Champions League! Superstarul de la Barcelona a năucit-o pe Benfica și le-a amintit fanilor de Leo Messi

Lamine Yamal a reușit un gol extraterestru în Champions League, în returul dintre FC Barcelona și Benfica Lisabona.

În minutul 27 al confruntării dintre Barcelona și Benfica, la scorul de 1-1, echipa catalană a reușit să revină în avantaj datorită unei reușite de excepție semnate de Lamine Yamal.

Tânărul talent al Barcelonei a demonstrat încă o dată de ce este considerat unul dintre cei mai promițători fotbaliști ai momentului, marcând un gol senzațional. Acesta a trimis un șut puternic de la marginea careului, plasând mingea cu o precizie uimitoare direct în vinclul porții apărate de Anatoliy Trubin.

Execuția sa a fost una de mare finețe, fără nicio șansă pentru goalkeeper-ul advers, iar stadionul a explodat instant, reușita amintind de momentele lui Leo Messi la Barcelona.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare