Au scris istorie în tricoul lui Dinamo, iar acum au tranșat duelul momentului! Verdict în privința „bătăliei” dintre Louis Munteanu și Daniel Bîrligea! Care sunt calitățile celor doi și cine va marca mai multe goluri în acest sezon

Ionel Dănciulescu și Claudiu Niculescu, legende ale atacului lui Dinamo, i-au analizat pe Louis Munteanu și Daniel Bîrligea, super-vârfurile din SuperLiga.

CFR Cluj l-a adus pe Louis Munteanu de la Fiorentina, după care l-a cedat pe Daniel Bîrligea la FCSB, actuala campioană a României. Iubitorii fotbalului sunt foarte interesați de modul în care se va desfășura lupta pentru titlul de golgheter al competiției interne.

Emblemele lui Dinamo s-au pronunțat: Louis Munteanu sau Daniel Bîrligea?

Atacanții care i-au ridicat în picioare pe „câinii roșii” de nenumărate ori și-au exprimat opinia cu privire la cei doi fotbaliști de mare clasă din campionat.

Ionel Dănciulescu, al doilea marcator din istoria competiției interne (214 goluri), depășit doar de uriașul Dudu Georgescu (252), l-a preferat pe Louis Munteanu, însă a fost încântat și de calitățile pe care le prezintă Daniel Bîrligea.

„E vorba despre doi atacanți în formă, dar cu calități diferite. Louis se bazează mai mult pe tehnică, pe combinații, pe finețe. Ați văzut și primul gol înscris cu FCSB, ce reușită! În schimb, Bîrligea e în special pe regim de forță, bătăios, atacă spațiile. Important e, însă, că amândoi ajung la poartă și reușesc să apară des în situații de finalizare”, a spus „Danciu-Gol”, citat de gsp.ro

Care a fost părerea lui Claudiu Niculescu în legătură cu cei doi jucători de profil ofensiv din SuperLiga

Asemenea fostului său coechipier din „Ștefan cel Mare”, Claudiu Niculescu l-a văzut tot pe Louis Munteanu favorit la cucerirea titlului de cel mai bun marcator al campionatului.

Totuși, ex-atacantului lui Dinamo, specialist al loviturilor libere, i-a fost destul de greu să aleagă între jucătorul de la CFR Cluj și cel de la FCSB. Niculescu a întocmit o scurtă caracterizare a celor doi, asemănătoare cu cea a lui Ionel Dănciulescu. Mai mult, Niculescu s-a avântat și a oferit și un pronostic în ceea ce privește numărul de goluri pe care le vor marca Munteanu și Bîrligea.

„Dacă m-ați pune însă să-l aleg pe unul dintre ei, mi-ar fi foarte dificil. Aș putea să-i iau pe amândoi? Unul, Munteanu, iese în evidență prin tehnică în regim de viteză și execuție, iar celălalt, Bîrligea, e un vârf penetrant, capabil să hărțuiască defensivele adverse.

Evoluțiile lui Louis la CFR arată că s-a integrat repede în cerințele lui Petrescu. Iar Daniel va face față cu brio la FCSB, care avea nevoie ca de aer de un atacant cu profilul lui, adică travaliu și speculant în gura porții. A venit la o echipă care aduce cu ușurință mingea în zona de finalizare, iar asta ar trebui să fie un mare avantaj, în sensul că ar putea beneficia de multe șanse în ofensivă.

Munteanu va marca 17-18 goluri, iar Bîrligea va ajunge pe la 14-15 reușite”, a afirmat Claudiu Niculescu, conform sursei citate anterior.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare