Atacurile lui Marius Șumudică au produs efecte: control doping după FCSB – Rapid. Antrenorul reacționase vehement înaintea meciului

După cum se știe deja destul de bine, în ultimele săptămâni a existat o polemică destul de aprinsă în spațiul public, ca urmare a meciului direct dintre Rapid și FCSB de la începutul lunii martie, din finalul sezonului regulat al Superligii, între Marius Șumudică și reprezentanții campioanei României, după ce antrenorul giuleștenilor i-a acuzat voalat pe rivali că ar apela la metode de refacere după efort interzise de regulament. Mai pe scurt, a insinuat că jucătorii lui Charalambous s-ar dopa.

A fost efectuat un control doping la finalul meciului FCSB – Rapid 3-3 de duminică seară de pe Arena Națională

Duminică seară, cele două echipe s-au duelat din nou, tot pe Arena Națională, de această dată în prima etapă din play-off, iar jocul s-a terminat la egalitate, scor 3-3.

La final, Agenția Națională Anti-Doping (ANAD) a informat cele două cluburi că trebuie să trimită fiecare câte șase jucători pentru un control, așa cum de altfel se obișnuiește să se întâmple uneori la finalul anumitor meciuri, nu la toate însă.

Acest moment s-a produs în contextul în care, anterior jocului, Șumudică a fost întrebat din nou în legătură cu acest subiect și, înainte să întrerupă brusc flash-interviul și să plece, a susținut, contrar deci propriilor declarații din urmă cu două săptămâni, că el nu i-a acuzat niciodată de doping pe cei de la FCSB:

Marius Șumudică a reacționat vehement când a fost întrebat în legătură cu această posibilitate înainte de startul jocului

„Cred că astăzi n-avem ce pierde, trebuie să demonstrăm că merităm să fim în play-off și să ne ridicăm la nivelul unui adversar care joacă în Europa și care e pe primul loc în campionat.

Ne dorim să câștigăm, să jucăm fotbal, n-avem nimic de pierdut, să facem puncte, asta e cel mai important. Am plecat de jos, am băgat șase echipe sub noi de când am preluat echipa. În momentul de față, nu mai avem ce pierde, trebuie să jucăm, să facem puncte și să ne ridicăm în clasament.

Nu sunt îngrijorat că echipa n-a marcat în ultimele două meciuri. Keita – primul meci titular – un jucător pe care îl cunosc din Turcia, un jucător bun, care a fost la CFR și este un jucător agresiv, de care aveam nevoie la mijlocul terenului. Hromada nu e refăcut complet, de aceea e rezervă.

Vom încerca să jucăm un fotbal ofensiv, să punem presiune și să câștigăm fiecare meci. O să vedeți un altfel de discurs de acum înainte. Jucătorii trebuie să arate pe teren ceea ce poate Rapid în momentul de față.

(n.r. A cerut Rapid control doping?) Bună seara, îmi cer scuze dacă dumneavoastră considerați… Domnișoară, doamnă, sau cum te simți bine să-ți spun, nu vreau să te jignesc…

Această întrebare nu-și are rostul. Puneți-o cuiva care a spus că echipa adversă este dopată sau că se dopează. Eu n-am spus așa ceva. Vă mulțumesc”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare