Atac la adresa lui Gică Hagi după meciul din Women Champions League: „Ne-ar fi plăcut, dar din păcate nu a existat așa ceva”. Constănțenii, reclamați după incidentele generate de fani: „Am informat deja UEFA, vom vedea consecințele”

Echipa feminină de fotbal din cadrul clubului Farul Constanța, la care acționar majoritar este Gică Hagi, a jucat săptămâna trecută pe teren propriu cu KFF Mitrovica, campioana din Kosovo, în preliminariile actualei ediții de Women Champions League.

Campioana României s-a impus categoric, scor 4-0, și s-a calificat deci mai departe în această competiție. Doar că jocul propriu-zis a fost umbrit de incidentele petrecute în tribune.

Ce i s-a reproșat lui Gică Hagi după meciul Farul Constanța – KFF Mitrovica 4-0 din preliminariile UEFA Women Champions League

Concret, câțiva ultrași ai echipei de la malul mării s-au prezentat pe stadion la această partidă, au arborat un steag al Serbiei lângă unul al României și au strigat în mai multe momente „Kosovo e Serbia”.

Acest comportament a fost interpretat drept unul ostentativ la adresa delegației echipei din Kosovo și a condus la întreruperea jocului pentru aproximativ 7 minute și la intervenția jandarmilor prezenți la meci, cei care i-au evacuat pe suporterii respectivi și au îndepărtat acel drapel al Serbiei.

În mod evident, oficialii clubului din Kosovo au condamnat vehement acest episod, iar o jucătoare de la KFF Mitrovica s-a declarat chiar terifiată de cele întâmplate în acele momente.

Dar, pe de altă parte, a mai existat un aspect care i-a deranjat destul de mult pe kosovari, unul care îl are în prim-plan chiar pe Gică Hagi, respectiv faptul că nu a fost organizat un dineu oficial cu ocazia acestui meci, așa cum se obișnuiește la astfel de partide din cupele europene.

„La meciurile europene se organizează de obicei dineuri între echipe, n-a existat așa ceva”

„Când am auzit că grupa se va desfășura în România, am fost fericit. Am avut de votat între Constanța și Valerenga în Norvegia, am optat, evident, pentru terenul Farului. Dar, după ce s-a petrecut în România, nu mai suntem la fel de bucuroși.

Eram pregătiți să ne ridicăm la nivelul Champions League, dar fetele au fost complet debusolate de atacurile din tribune.

Cei de la Farul au comunicat foarte bine, ne-am simțit OK, până în momentul în care a izbucnit incidentul cu huliganii. Ei acționează, de fapt, împotriva propriei lor țări prin efectele produse. A trebuit să gestionez o situație foarte delicată în cabină, la pauză. Le-am rugat pe fete să fie calme și să uite repede ce s-a întâmplat în tribune. Evenimentele le-au afectat însă serios, drept dovadă că, în partea secundă, ne-am prăbușit.

Ne-ar fi făcut plăcere să-l întâlnim și pe Gheorghe Hagi, care e o legendă a fotbalului românesc. La meciurile europene se organizează de obicei dineuri între echipe, însă la Constanța n-a existat din păcate așa ceva”, a spus Hajrullah Haxhiu, președintele celor de la KFF Mitrovica, potrivit gsp.ro.

Campioana României a fost deja reclamată la UEFA după acel episod de nedorit

Pe de altă parte, Adnan Ademi, directorul sportiv al clubului kosovar, a informat că cei de la UEFA au fost deja înștiințați cu privire la acele incidente petrecute în tribunele stadionului din Ovidiu, iar el personal se așteaptă ca forul de la Nyon să ia anumite măsuri în această speță.

„Totul s-a întâmplat într-un moment în care o jucătoare era accidentată, intervenise staff-ul medical și s-au pornit scandările împotriva țării noastre, plus steagul Serbiei agățat la vedere. Am informat deja UEFA, vom vedea ce consecințe vor rezulta”, a spus și el, conform sursei citate anterior.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare