Arbitru cu ochii în lacrimi la finalul semifinalei UCL dintre PSG și Dortmund. Italianul Orsato nu a putut să își stăpânească emoțiile

Daniele Orsato a condus la Paris ultimul său meci din Liga Campionilor, meciul dintre PSG – Borussia Dortmund, scor 0-1.

Seară emoționantă pentru arbitrul central!

Seara de 7 mai, trăită pe „Parc des Princes” în manșa secundă a semifinalelor Ligii Campionilor, a fost una specială pentru Daniele Orsato. Arbitrul desemnat de UEFA să conducă PSG – Dortmund 0-1 a dus cu bine la capăt meciul. Acest a stabilit prima echipă ce va juca pentru trofeu în finala de pe Wembley.

După ultimul fluier, centralul italian nu și-a putut controla emoțiile și a fost surprins de camerele de televiziune plângând. Asistenții săi Ciro Carboni și Alessandro Giallatini au fost acolo pentru a-l consola.

Cel mai în vârstă arbitru de top din lume a vărsat lacrimi pentru că tocmai terminase de oficiat la ultima apariție în Champions League. Italianul era la al 56-lea joc în cea mai tare competiție mondială intercluburi.

Alături de conaționalul Marco Guida, Daniele Orsato va bifa și ultima competiție majoră la nivel de echipe naționale, Euro 2024. După finalizarea campionatului EURO, Daniele Orsato își va încheia cariera.

Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat

A fost ultimul meci în UEFA Champions League la PSG pentru Kylian Mbappe, care va pleca în vară, liber de contract. Decizie a fost luată de el și a fost comunicată înca din luna februarie.

Potrivit Sport Bible, după eliminarea PSG-ului din UEFA Champions League, o comunicare oficială despre plecarea lui Kylian Mbappe la Real Madrid urmează să apară.

Francezul va avea un salariu de ”doar” 15 milioane de euro pe an, în comparație cu cele 70 primite la PSG. Însă, venitul din bonusul de instalare este de 150 de milioane de euro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare