Aproape să intre în istoria fotbalului! Fosta vedetă a lui Gigi Becali, în fața unei performanțe uriașe

Ajuns la 38 de ani, Dayro Moreno este aproape să atingă o performanță uriașă și să devină cel mai bun marcator columbian din toate timpurile.

Dayro Moreno, la 9 goluri distanță de istorie

Noul sezon din Columbia se anunță unul spectaculos, asta după ce Radamel Falcao a revenit în țara natală și a semnat cu Millionarios. Tigrul se va lupta în același campionat cu Dayro Moreno, dar și cu Carlos Bacca pentru titlul de cel mai bun marcator columbian din istorie.

În prezent, topul este condus de Víctor Hugo Aristizábal (346 de goluri), în timp ce Radamel Falcao îl urmează cu 345 de goluri. Următorii doi sunt Dayro Moreno (338 de goluri) și Carlos Bacca (331 de goluri), astfel că rămâne de văzut cine va conduce ierarhia până la retragerea din activitate a celor trei menționați anterior.

În anul 2008, Gigi Becali făcea mai multe transferuri exotice, iar patronul celor de la FCSB prezenta nu mai puțin de cinci jucători la Palat. Dayro Moreno, Pepe Moreno, Andres Mendoza, Habib Habibou și Dino Eze erau mutările făcute de bucureșteni în pauza de iarnă din acel sezon.

Chiar și după 15 ani, Dayro Moreno, cel pe care Gigi Becali plătea 1.75 milioane de euro, a rămas cel mai scump străin din istoria FCSB-ului.

TOP 10 cei mai scumpi fotbaliști transferați de Gigi Becali la FCSB:

  1. Florinel Coman (Viitorul) – 3 milioane de euro
  2. Dragoș Nedelcu (Viitorul) – 2.13 milioane de euro
  3. Denis Alibec (Astra Giurgiu) – 2.04 milioane de euro
  4. Bogdan Stancu (Unirea Urziceni) – Două milioane de euro
  5. Alexandru Chipciu (FC Brașov) – 1.95 milioane de euro
  6. Dennis Man (UTA) – 1.85 milioane de euro
  7. Cristi Tănase (FC Argeș) – 1.8 milioane de euro
  8. Dayro Moreno (Once Caldas) – 1.75 milioane de euro
  9. David Miculescu (UTA) – 1.7 milioane de euro
  10. Elton (Corinthians) – 1.65 milioane de euro

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare