Anunțul momentului în fotbalul mondial! Neymar pleacă de la Al-Hilal! Destinație surprinzătoare

Anunțul momentului în fotbalul mondial este reprezentat de faptul că Neymar, în continuare cel mai scump fotbalist din toate timpurile, își va schimba din nou echipa în viitorul apropiat.

Mai exact în vara anului 2025, atunci când contractul fabulos pe care îl are în prezent la Al-Hilal va expira. Mutarea ar urma să se producă în contextul în care starul brazilian în vârstă de 32 de ani se află pe o pantă descendentă în cariera sa, deja de câțiva ani buni.

Anunțul momentului în fotbalul mondial: Neymar pleacă de la Al-Hilal!

Totul a început în ultimele două sezoane ale aventurii sale la Paris Saint-Germain, când fotbalistul sud-american a început să se confrunte cu mai multe probleme medicale și, totodată, a fost luat în colimator de către ultrașii grupării din capitala Franței, care i-au reproșat că este foarte indolent în multe momente.

Din cauza acestor aspecte, coroborate cu faptul că Neymar nu a reușit să contribuie la realizarea marelui vis al parizienilor, constituit de câștigarea Ligii Campionilor, s-a ajuns ca brazilianul să se despartă în vara anului trecut de multipla campioană a Franței și să semneze cu Al-Hilal, bineînțeles, din rațiuni de ordin financiar.

Doar că experiența din Arabia Saudită nu a fost până acum nici pe departe una fericită pentru internaționalul brazilian, ba chiar din contră. El nu a scăpat de blestemul accidentărilor și astfel a evoluat foarte puțin în acest sezon pentru formația din Riyadh.

Jurnaliștii brazilieni susțin că fostul star de la Barcelona și PSG va reveni la Santos

Așa s-a ajuns ca Neymar să „câștige” foarte multe kilograme, aspect care a putut fi observat în ultimele săptămâni cu ocazia diferitelor sale apariții publice.

De asemenea, fotbalistul care în vara anului 2017 era cumpărat de PSG pentru suma de 222 de milioane de euro, record absolut și în prezent din acest punct de vedere, sumă care a reprezentat atunci clauza de reziliere pe care brazilianul o avea în contractul cu FC Barcelona, a ajuns în prezent să fie cotat de către Transfermarkt la doar 45 de milioane de euro. Trebuie menționat însă că la acest regres a contribuit din plin și vârsta sud-americanului.

Acesta este contextul care se pare că l-a determinat pe Neymar să își dorească să schimbe din nou echipa. Și ce variantă mai bună ar putea avea el în condițiile explicate anterior decât o revenire la clubul care l-a crescut, Santos?

Mutarea ar urma să se realizeze în vara anului 2025

Așadar, jurnaliștii brazilieni de la UOL susțin că decizia în acest sens ar fi fost luată deja, iar această mutare va deveni oficială în vara anului 2025, atunci când va expira înțelegerea dintre Neymar și Al-Hilal.

Conform sursei citate, pe lângă aspectul sentimental, în această hotărâre ar fi contat foarte mult și faptul că Neymar și tatăl său, care îi este și impresar, au o relație foarte apropiată cu actualul președinte de la Santos, Marcelo Teixeira.

Neymar a evoluat pentru prima echipă a celor de la Santos în perioada ianuarie 2009 – iulie 2013, atunci când a fost transferat de FC Barcelona în schimbul sumei de 88 de milioane de euro. Trebuie menționat faptul că această echipă legendară pentru fotbalul din Brazilia a retrogradat recent pentru prima dată în istorie.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare