Anunț șoc în Superliga: trei arbitri au fost opriți de la delegări!

Un anunț șoc a fost făcut în Superliga în cursul zilei de marți și privește trei arbitri români, dintre care doi dintre ei sunt destul de cunoscuți în spațiul public.

Potrivit orangesport.ro, Horia Mladinovic, Adrian Cojocaru și Bogdan Dumitrache au fost opriți de la delegări pentru o perioadă de 30 de zile după ce au picat testele fizice efectuate recent sub monitorizarea belgianului Werner Helsen, unul dintre cei mai apreciați specialiști la nivel internațional când vine vorba despre partea de implementare a programelor de pregătire fizică și mentală.

Trei arbitri din Superliga au fost opriți de la delegări pentru 30 de zile pentru că au picat testele fizice

Astfel, cel mai probabil, cei trei vor urma să fie delegați în această perioadă de către Comisia Centrală a Arbitrilor în cabina VAR la diferite partide de Superliga. Ulterior, după expirarea acestei perioade de 30 de zile, ei vor putea susține din nou acele teste fizice.

De la această sesiune de teste au lipsit, motivat, pe de o parte, Marcel Bîrsan, Sebastian Gheorghe și George Neacșu, ei fiind delegați de UEFA la meciul amical Suedia – Albania 1-0, iar pe de altă parte, Ovidiu Hațegan, Mircea Grigoriu, Radu Ghinguleac, Florin Chivulete, Cătălin Popa și Sebastian Colțescu, care au fost trimiți de forul continental la jocul dintre Ungaria și Kosovo.

Interesant de remarcat este că, în cazul lui Cătălin Popa, se prelungește cumva așteptarea, în contextul în care el a picat un rând de teste fizice încă din vara anului trecut, iar în această iarnă a fost „depistat” cu un număr de kilograme în plus, și astfel este trimis în continuare să oficieze diferite meciuri, interne sau internaționale, din camera VAR.

Situația lui Cătălin Popa este una aparte

Acest subiect a fost dezbătut recent și în studio-ul Orange Sport:

Dan Udrea: ”De când a început anul, nu l-am văzut deloc la centru pe Cătălin Popa. Doar în camera VAR. Informaţiile mele sunt că, atunci când s-au dat testele, s-a prezentat cu şapte kilograme peste greutate optimă”.
Bogdan Cosmescu: ”Reţine apă, mă”.
Dan Udrea: ”Din ce ştiu eu, Vassaras i-a transmis: ‘Stai în camera VAR până ajungi în greutate’.
Basarab Panduru: ”De când se întâmplă asta?”.
Dan Udrea: ”De când a început anul 2024. De patru etape”.
Basarab Panduru: ”Şi nu ai reuşit să scapi de kilograme până acum?”.
Bogdan Cosmescu: ”Nu e simplu să scapi de şapte kilograme într-o lună”.
Dan Udrea: ”Etapa asta, Cătălin Popa a fost la două meciuri în camera VAR”.
Bogdan Cosmescu: ”Asta ne-ar mai trebui, să-i vedem alergând şi cu burţile pe afară. E absolut ok. Bravo lui Vassaras”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare