Anunț înfiorător pentru Radu Drăgușin! Revenirea pe teren se amână și ratează aproape tot anul 2025

Radu Drăgușin (23 de ani) s-a accidentat grav și a devenit indisponibil la Tottenham pentru următoarele luni.

Radu Drăgușin, șanse mari să revină la final de 2025

Radu Drăgușin a fost diagnosticat cu ruptură de ligamente încrucișate și urmează să fie out o lungă perioadă de timp. În februarie, fotbalistul român a suferit prima sa operație la o clinică din Anglia, iar, între timp, a început recuperarea, care va fi una de durată.

Inițial, despre Radu Drăgușin s-a zvonit că va reveni pe teren în august, însă datele problemei stau cu totul diferit. Concret, perioada de indisponibilitate a fotbalistului s-ar putea întinde până spre finalul anului 2025, iar oficialii lui Tottenham au luat deja în calcul această posibilitate.

„Drăgușin se află încă în stadiile relativ incipiente ale procesului de recuperare, la aproximativ opt săptămâni după operație. El lucrează la îmbunătățirea forței, a amplitudinii de mișcare, a unor activități de echilibru și la revenirea la normal a mersului pe jos.

În cel mai bun caz, revenirea la antrenamentul individual se va produce în a doua parte a acestei veri, înaintea startului în sezonul următor. Aș spune că va mai avea nevoie de încă trei luni”, a spus doctorul Rajpal Brar, cel care se ocupă de situația lui Radu Drăgușin.

Florin Manea, detalii despre situația lui Radu Drăgușin

Contactat de Sportpesurse.ro, Florin Manea a spus că Radu Drăgușin se află în plină recuperare și are ambiția de a reveni mai puternic pe terenul de fotbal.

„Radu este bine. Teoretic, în august ar trebui să revină, dar vedem după recuperare. Deja a început recuperarea, e determinat să revină cât mai repede. Avem răbdare, nu ne grăbim. Trebuie să fim siguri că nu mai recidivează, asta e problema.

Există posibilitatea să nu faci recuperarea bună și să nu se prindă acolo, să forțezi. Nu este însă cazul lui Radu. Are totul timpul din lume, e serios, își face treaba cum se cuvine. Nu știu exact care sunt pașii, dar știu că nu face nimic fără să aibă ok-ul medicilor și a celor care se ocupă de recuperarea lui.

(n.r. dacă revine în meciurile României din septembrie) Să dea Dumnezeu, ar fi bine! Nu știu dacă naționala României are un fotbalist pe măsura lui Radu Drăgușin. El joacă la cel mai înalt nivel, dar cred că sunt jucători care pot suplini absența lui”, a spus Florin Manea, pentru Sportpesurse.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare