Anunț de ultimă oră! Proprietarii Dedeman se implică până la urmă în fotbal, în România!

După ce s-a zvonit că ar putea să se implice alături de Dan Șucu la Genoa, dar acest scenariu nu s-a materializat în cele din urmă, cel puțin nu în mod oficial până acum, se pare că frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, ar urma până la urmă să se implice în fotbal.

Și ar fi vorba chiar despre fotbalul românesc. Victor Becali susține că ei ar avea puterea financiară de a cumpăra orice club din România, și nu numai, în acest moment.

Victor Becali crede că sunt șanse mari ca proprietarii Dedeman să se implice până la urmă în fotbalul românesc, în viitorul apropiat

Doar că dorința celor doi ar fi să se implice în orașul lor natal, Bacău, acolo unde în acest moment există trei echipe de fotbal, toate în Liga 3, în aceeași serie în mod evident. Este vorba despre Aerostar, CSM, finanțatată de către administrația publică locală, și FC Bacău, acolo unde baza a fost reprezentată de academia pusă la punct de Cristian Ciocoiu, fostul fotbalist de la Steaua.

„Frații Pavăl pot cumpăra orice echipă. Nu numai de aici, și din străinătate, dacă vor. Au mai fost în discuții și cu Hagi. Oamenii vor să facă în orașul lor. Am înțeles că fac acum bază sportivă, își fac tot ce trebuie. (n.r. La Bacău) Da. Mi se pare normal.

Oamenii sunt de acolo. Bacăul e cu fotbalul la pământ. Încep de la zero. Au posibilități mari și, după modul cum și-au construit afacerile, au și răbdare să facă”, a spus Victor Becali, potrivit prosport.ro.

Frații Pavăl au început deja de ceva timp să susțină financiar activitatea de la ACS FC Bacău

De altfel, cei doi oameni de afaceri chiar au început deja de ceva timp să „pompeze” bani la echipa coordonată de Ciocoiu, însă pentru moment doar sub formă de sponsorizări.

Totuși, chiar și în aceste condiții, tot este vorba despre un aport mai mult decât consistent pentru ceea ce înseamnă nivelul din Liga 3, după cum a admis chiar fostul stelist.

„Am început acum 8 ani. Probabil că investiția se ridică la cinci milioane de euro. Nu am câștigat banii ăștia în carieră. Aveam salarii mici la Steaua pe vremea mea.

Dar am avut șansa să convingem niște oameni puternici să vină lângă noi și să finanțeze proiectul. Principalul nostru finanțator este Dedeman. Avem norocul să fim rezidenți în același oraș”, a spus fostul atacant la un moment dat pentru gsp.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare