Antrenorul lui Rangers i-a dat o veste bună lui Ianis Hagi, chiar înainte de meciul cu FCSB din UEFA Europa League.
Antrenorul lui Rangers i-a dat o veste bună lui Ianis Hagi, chiar înainte de meciul cu FCSB: „Sperăm să alcătuim o listă nouă!”
Internaționalul român nu are drept de joc în grupa principală din Europa League, dar antrenorul Philippe Clement spune că acest lucru s-ar putea schimba în fazele eliminatorii.
„(Reporter: Ianis Hagi a marcat un gol foarte frumos. Vă pare rău că nu îl aveţi în echipă împotriva FCSB-ului?) Ok, asta a fost situaţia cu care ne-am confruntat în vară. A fost rezolvată. Ianis a făcut un efort, clubul a făcut un efort. Când am făcut listele pentru Europa a trebuit să decidem anumite lucruri.
Vom vedea ce va fi în a doua parte a sezonului. Sperăm că vom putea alcătui o nouă listă pentru Europa League. Vom lua cele mai bune decizii pentru club”, a declarat antrenorul lui Rangers, Philippe Clement, la conferinţa de presă.
„(Reporter: Ce mesaj aveţi pentru fanii care îşi pierd încrederea în echipă) Am vorbit prea mult despre o restructurare, în mai multe moduri. Trebuie să facem clubul sustenabil, atât acum, cât şi pe viitor. Au fost decizii luate în trecut, înainte să vin aici. Am luat decizii pe termen lung, alături de conducătorii clubului. Ne gândim la viitor. Muncim din greu alături de jucători pentru a reveni în cel mai scurt timp la nivelul la care era acest club în urmă cu 12-15 ani. E nevoie de timp”, a mai declarat Philippe Clement la conferinţa de presă.
Ianis Hagi a jucat din nou pentru echipa a doua a lui Rangers, chiar de ziua sa de naștere
Mijlocașul ofensiv nu are drept de joc în Europa League, acolo unde gruparea din Glasgow urmează să se dueleze pe teren propriu cu FCSB joi seară, din cauza faptului că nu a fost inclus în lotul pentru această competiție înainte de prima etapă a acestei faze principale.
Astfel, în cazul în care nu se produce vreo accidentare, el nu poate fi trecut pe acea listă până la startul fazei eliminatorii, adică până la începutului anului viitor, bineînțeles în cazul în care echipa sa va ajunge într-o astfel de situație.
De asemenea, când vine vorba despre campionatul Scoției, Ianis Hagi mai are de ispășit încă o etapă din acea suspendare de două runde primită după cartonașul roșu încasat în finalul meciului Rangers – St. Johnstone 2-0 disputat recent.
Astfel, el nu va putea fi folosit nici în partida pe care echipa sa o va disputa la finalul acestei săptămâni de asemenea pe „Ibrox Park” în compania celor de la St. Mirren, după ce a stat și în înfrângerea din deplasare, 0-1 cu Kilmarnock.
Așadar, în acest context, Philippe Clement a decis alături de staff-ul său tehnic să îl trimită pe fiul lui Gică Hagi la echipa secundă pentru această partidă contra lui Stenhousemuir cu scopul de a-i oferi acestuia minute într-un meci oficial, chiar dacă era vorba despre o competiție inferioară din punct de vedere valoric, pentru a-și menține un ritm ridicat de joc în perspectiva perioadei competiționale următoare.