Antrenorul a recunoscut că-l vrea pe Ianis Hagi! Destinație de top pentru românul de la Rangers

Ianis Hagi (26 de ani) are un viitor incert din noul sezon.

Galatasaray este interesată de Ianis Hagi

Numele Hagi este unul extrem de iubit în Turcia, asta după ce Gică a scris istorie în tricoul celor de la Galarasaray. Pe urmele fostului mare internațional poate călca și Ianis, iar antrenorul Okan Buruk a recunoscut că este cu ochii pe actualul fotbalist al lui Rangers.

Născut chiar la Istanbul, Ianis Hagi a dezvăluit și el că visează să îmbrace tricoul celor de la Galatasaray într-o bună zi. Acest lucru poate fi posibil chiar din vară, atunci când jucătorul devine liber de contract.

„Știu că acum joacă bine la Rangers. Îmi amintesc de el când era copil aici la Galatasaray. Era peste tot. Stătea și urmărea antrenamentul. În ultimii doi ani, l-am urmărit mereu pe Ianis. Acum este într-o formă bună.

Este un fotbalist bun, cu potențial. Repet, ne-am interesat de el într-o perioadă de transferuri, dar acum joacă la altă echipă. Cine știe, poate într-o zi va juca pentru Galatasaray„, a spus antrenorul lui Galatasaray, potrivit golazo.ro.

Rangers începe negocierile cu Ianis Hagi

Ianis Hagi a intrat în ultimele 6 luni de contract cu Rangers.

Potrivit regulamentului, orice club interesat de Ianis Hagi poate lua legătura cu fotbalistul și chiar ar putea semna un contract, care va fi valabil însă doar din vară.

Aflat din 2020 la Rangers, Ianis Hagi a avut parte de mai multe suișuri și coborâșuri la gruparea de pe Ibrox. Acum, internaționalul român demonstrează din nou de ceea ce este în stare și a redevenit un jucător de bază al echipei.

Tocmai din acest motiv, oficialii lui Rangers au decis să înceapă negocierile cu Ianis Hagi pentru prelungirea contractului, anunță presa din Scoția. Rămâne de văzut cum va arăta oferta clubului și dacă românul va mai dori să continue la actuala sa echipă, în condițiile în care a primit un tratament ostil la începutul sezonului.

În caz contrar, Rangers îl va pierde gratis pe Ianis Hagi în vară. Galatasaray sau Genoa sunt celelalte cluburi despre care s-a scris că stau la pândă pentru aducerea fotbalistului.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare