Novak Djokovic a confirmat că Andy Murray va continua să facă parte din echipa sa de antrenori cel puțin până la Roland Garros și, posibil, chiar până la Wimbledon. Parteneriatul dintre cei doi, început înainte de Australian Open, va continua, iar Djokovic s-a declarat încântat de această colaborare.
Fostul rival al sârbului rămâne în echipa sa tehnică
Numărul unu mondial a fost forțat să se retragă în semifinalele de la Melbourne, după o accidentare suferită în duelul cu Alexander Zverev. Revenit în competiție la turneul ATP 500 de la Doha, Djokovic a fost eliminat încă din primul tur, un rezultat surprinzător pentru liderul mondial.
„Am avut o discuție a doua zi după ce am încheiat turneul și am reflectat asupra perioadei petrecute împreună. Am fost de acord că va avea nevoie de ceva timp, să se gândească, să vorbească și cu membrii familiei sale și să vadă dacă decide să continue să lucreze
Mi-am exprimat dorința de a continua colaborarea cu el, așa că sunt foarte bucuros că a acceptat. Durata colaborării noastre este nedefinită, dar am fost de acord, cel mai probabil, să lucrăm împreună în Statele Unite și la unele turnee pe zgură. Vom vedea ce va fi după aceea”, a explicat Djokovic.
Novak Djokovic, refăcut complet: „Sunt gata pentru noi victorii”
Djokovic a declarat, într-un interviu pentru cotidianul muntenegrean Vijesti, că leziunea de la coapsa stângă este aproape complet vindecată și că a primit aprobarea echipei medicale pentru a se antrena și concura din nou. El a confirmat că va participa la turneul de la Doha, programat între 17 și 22 februarie.
Cu 99 de trofee în palmares, Djokovic vizează cucerirea titlului cu numărul 100 la turneul din Qatar. La începutul anului, Djokovic a fost nevoit să abandoneze în semifinalele Australian Open, după ce a pierdut primul set în fața lui Alexander Zverev, scor 6-7 (5/7).
„Nu mai există nicio ruptură musculară. Leziunea este aproape 100% vindecată şi sunt gata să merg spre alte victorii.
Am primit undă verde de la echipa medicală pentru a mă putea antrena şi pregăti. Mai sunt şapte zile până la turneul de la Doha, iar eu îmi respect programul”, a declarat Nole într-un interviu publicat de cotidianul muntenegrean Vijesti.