Andrei Vlad a debutat pentru Aktobe! A încasat două goluri, iar ultimul a venit după o gafă de amatori

Săptămâna trecută, Andrei Vlad (25 de ani) a semnat cu Aktobe.

Andrei Vlad, primul meci la Aktobe

Adus cu mult entuziasm în Kazahstan, Andrei Vlad a jucat primul său meci în tricoul lui Aktobe. Portarul român a intrat la pauza partidei amicale cu Lokomotiv Sofia, pierdută de formația sa cu scorul de 1-3.

După intrarea românului, Aktobe a încasat două goluri, însă niciunul nu i se poate imputa lui Andrei Vlad. Ultima reușită a adversarilor a venit însă după o gafă de amatori a unui fundaș kazah, care a pierdut o minge simplă primită chiar din partea fostului goalkeeper de la FCSB.

Faza poate fi văzută la minutul 3:15.

Andrei Vlad a comparat-o pe Aktobe cu FCSB

Liber de contract după despărțirea de FCSB, Andrei Vlad a semnat pe doi ani cu Aktobe. Portarul român va încasa un salariu lunar de 10.000 de euro, dar și un bonus de instalare de 100.000 de euro.

După ce a susținut primele sale antrenamente cu Aktobe, Andrei Vlad a oferit un interviu în limba română. „Messi al portarilor” a dezvăluit ce l-a făcut să accepte provocarea din Kazahstan, chiar dacă a avut ocazia să îmbrace tricoul Petrolului.

Antrenorul a avut un cuvânt greu de spus în a lua această decizie. M-a ajutat să fac acest lucru. Aktobe este o echipă care mi-a atras foarte mult atenția și este o plăcere să fiu aici. A câștigat un trofeu anul trecut și în continuare se bate pentru câștigarea campionatului. Este un lucru foarte bun pentru mine.

Am anumite lucruri bune, dar sunt și aspecte la care mai am de lucrat. Un punct foarte bun este jocul de picior. Este o plăcere să joci meciuri cu presiune. Vin de la o echipă unde aproape toate meciurile erau jucate cu o presiune mare. Am găsit un grup frumos aici, niște băieți care vor să muncească, au foame de trofee. Am discutat cu Bogdan Vătăjelu înainte să vin aici„, a spus Andrei Vlad.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare