Administratorul special al lui Dinamo mărturiseşte că, pe lângă o calificare în play-off, şi-ar dori ca roş-albii să câştige şi în faţa FCSB-ului.
În prima parte a sezonului, Dinamo a suferit două înfrângeri în fața campioanei, 0-2 în Superligă și 0-4 în grupele Cupei României.
Obiectivul lui Nicolescu
Şeful „câinilor” a vorbit despre obiectivele pe care le are echipa, mărturisind că una dintre dorințe este câștigarea partidei cu FCSB, din returul campionatului.
„Legat de prima parte a sezonului, pentru noi cea mai tare nucă a fost FCSB-ul. E clar că noi ne pregătim, pe termen scurt, pentru prima victorie împotriva FCSB-ului, este un ţel imediat. E o bornă de bifat în drumul pe care îl avem. O victorie împotriva Rapidului, unde nu am mai pierdut, ceea ce e important, dar cu FCSB pierdem, adică e o nucă tare la momentul acesta, deci astea sunt scopuri imediate.
Clasamentul e foarte strâns, toţi specialiştii din fotbal se bazează că există mult mai multă experienţă la FCSB în lupta la titlu. În rest, fiecare echipă îşi pregăteşte armele ei pentru a avea a doua parte a sezonului cât mai bună”, a declarat oficialul dinamovist, potrivit as.ro.
Kopic s-a certat cu „secundul”
Altfel, nu toate sunt bune şi frumoase la formaţia de pe locul 3 în Superliga. Secundul lui Zeljko Kopic de la Dinamo se pregătește de plecare după un conflict avut cu antrenorul croat înainte de cantonamentul din Antalya
Cei doi s-au contrat la nivel verbal din cauza unor faze petrecute în meciuri disputate la finalul anului trecut, când s-a considerat că dinamoviștii au primit destul de ușor unele goluri.
În încercarea de a se rezolva acele chestiuni identificate atunci, secundul ar fi venit cu o idee care nu a fost deloc pe placul lui Kopic, astfel încât tehnicianul ar fi decis să renunțe la serviciile lui Petcu și să nu-l ia pe acesta în stagiul de pregătire din Turcia, ceea ce s-a și întâmplat.
În vârstă de 35 de ani, Petcu a fost în trecutul apropiat antrenor la echipa U17 a celor de la Dinamo și a ajuns în staff-ul lui Zeljko Kopic la începutul acestui sezon.
Celălalt secund al croatului este, după cum se știe deja foarte bine, Florentin Petre, fostul căpitan al „câinilor”, cel care miercuri, 15 ianuarie 2025, a împlinit vârsta de 49 de ani.