Andrei Burcă iese din umbra lui Radu Drăguşin. Fostul fundaş de la CFR Cluj prinde şi el un transfer, în urma evoluțiilor de la EURO 2024

Andrei Burcă (31 de ani) este partenerul lui Radu Drăguşin din centrul defensivei naţionalei, iar evoluțiile bune de la EURO 2024 ale fostului fundaş de la CFR Cluj n-au trecut neobservate.

În sezonul 2023-2024, Andrei Burcă a evoluat pentru Al-Okhdood, din Arabia Saudită, iar acum se pregăteşte să schimbe campionatul. Rămâne tot în zona arabă.

Burcă, dorit în Emirate

Burcă este dorit de Bani Yas, locul 10 din Emiratele Arabe Unite în sezonul recent încheiat, potrivit presei arabe. Bani Yas este fosta echipă a lui Daniel Isăilă. Echipa care îl vrea pe fundașul naţionalei terminat sezonul trecut pe locul 10 în campionatul Emiratelor Arabe Unite, cu 26 de puncte.

Andrei Burcă a jucat 29 de meciuri pentru Al Akhdoud în sezonul recent încheiat și a contribuit la salvarea echipei de la retrogradare.

Jucătorii din Arabia Saudită care au mers la EURO 2024

Chiar dacă evoluează în campionatul din Arabia Saudită, la Al Akhdoud, fostul fundaş central de la CFR Cluj le transmite contestatarilor că nivelul este unul ridicat.

Burcă i-a dat exemplu pe Cristiano Ronaldo, Wijnaldum, Otavio, Milinković-Savić, Mitrovic şi Kante, care au fost convocaţi la naţionalele lor pentru EURO 2024, deşi şi ei joacă în campionatul saudit.

„Nivelul este foarte bun! Sunt foarte mulți jucători convocați la echipele naționale: Ronaldo, Wijnaldum, Otavio, Milinković-Savić, Mitrovic, Kante… Și sunt jucători convocați la naționale importante, unde concurența este foarte mare. Știu că percepția este că vorbim de un campionat cu un nivel scăzut, dar lucrurile nu stau deloc așa.

Ronaldo este cel mai bun marcator din Arabia Saudită și sunt convins că va face un turneu final foarte bun, la ce mentalitate extraordinară are. Portugalia are o echipă foarte bună și își dorește să câștige trofeul la EURO 2024.

Sunt dueluri interesante și foare grele. Se vede că sunt jucători de mare valoare, pentru mine a fost un pas în față. Vara trecută au început aceste investiții și știam că nivelul va fi foarte bun”, a afirmat Burcă înainte de turneul final din Germania.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare