Andrei Borza (18 ani), fundașul lui Marius Șumudică, a discutat despre derby-ul dintre FCSB și Rapid. Confruntarea va avea loc pe Arena Națională, într-o atmosferă senzațională, în cadrul etapei cu numărul 14 a sezonului regulat al SuperLigii.
Andrei Borza speră la titlu, înaintea partidei dintre FCSB și Rapid: „Este un vis pentru mine”
Apărătorul din flancul stâng al giuleștenilor a izbutit primul gol în tricoul Rapidului, în runda precedentă, împotriva Farului, în victoria categorică a trupei lui „Șumi”, scor 5-0. Borza a prins încredere, iar acum își dorește să-i bată pe actualii campioni ai României.
„Este o atmosferă bună, ne simțim bine, dar suntem la fel de concentrați cum am fost la meciul cu Farul și vrem să câștigăm acest derby! Ar însemna o victorie foarte mare, mai ales că legăm victorii. Am mai marcat împotriva celor de la FCSB, dar în derby ar fi cu totul altceva.
Cei de la FCSB vin după un alt derby, cel cu Dinamo, câștigat. Dar au pierdut cu Rangers și o să fie mult mai motivați să ne învingă. Noi trebuie să fim la fel de motivați și să avem atitudinea pe care am avut-o cu Farul.
După părerea mea, eu văd Rapid în play-off, dacă jucăm așa cum am făcut-o cu Farul. Este un vis pentru mine să iau un titlu cu Rapid”, a declarat Andrei Borza, potrivit gsp.ro, înaintea derby-ului cu FCSB.
Eric de Oliveira a dat verdictul: „festival” de goluri în derby!
Eric de Oliveira, brazilianul care a scris istorie în fotbalul românesc, a prefațat confruntarea dintre FCSB și Rapid. Cel mai bun marcator străin din sportul-rege din țara noastră a opinat că cele două rivale vor înscrie multe goluri pe Arena Națională.
„FCSB – Rapid o să fie un meci foarte greu, mai ales că FCSB vine după o înfrângere foarte grea, în deplasare, în Europa League. Cred că Rapid este mai motivată. Un meci cu multe goluri!
Sper însă ca FCSB să se regăsească, pentru că avem nevoie de o echipă în Europa League care să ne aducă bucurie, să crească coeficientul țării”, a transmis Eric de Oliveira, conform sursei menționate anterior.