Eric de Oliveira a prefațat confruntarea din FCSB – Rapid: „Un meci cu multe goluri!”

Eric de Oliveira, cel mai bun marcator străin din fotbalul românesc, nu a rămas indiferent față de fotbalul din România. Fostul fotbalist a discutat recent despre confruntarea dintre FCSB-Rapid, disputată duminică, 27 octombrie de la ora 21:00. Partida se va disputa pe Arena Națională din București, acolo unde sunt așteptați peste 40.000 de suporteri din ambele tabere.

Dacă FCSB s-a redresat în ultimele etape din campionat, Rapid caută cea de-a doua victorie consecutivă cu Marius Șumudică pe banca tehnică. Roș-albaștrii au 3 victorii consecutive și se clasează pe poziția a 6-a, în timp ce giuleștenii se află abia pe locul 11, după un start modest de sezon.

„FCSB – Rapid o să fie un meci foarte greu

Eric de Oliveira a discutat despre confruntarea din acest weekend. Conform acestuia, duelul se anunță unul extrem de spectaculos, cu multe goluri, dar și greu pentru FCSB, mai ales în contextul ultimului rezultat din Europa League (0-4).

Deși este de părere că Rapid este mai motivată, fostul fotbalist a declarat că își dorește ca FCSB să se regăsească și să-și găsească motivația, pe care, să folosească și în cupele europene.

„FCSB – Rapid o să fie un meci foarte greu, mai ales că FCSB vine după o înfrângere foarte grea, în deplasare, în Europa League. Cred că Rapid este mai motivată. Un meci cu multe goluri!

Dar însă sper ca FCSB să se regăsească pentru că avem nevoie de o echipă în Europa League să ne aducă bucurie, să crească coeficientul” a spus acesta pentru GSP.

Eric de Oliveira a vorbit și despre singurul său regret din fotbal

Sud-americanului îi pare rău de faptul că nu a putut îmbrăca tricoul naționalei României, care în prezent, sub comanda lui Mircea Lucescu, încearcă să se califice la Campionatul Mondial din 2026.

„Singurul meu regret este că nu am ajuns la naționala României. Am fost foarte fericit unde am jucat. Ceea ce am în România este de neprețuit, sunt fericit cu cariera mea”, a declarat Eric de Oliveira, conform gsp.ro

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare