Amantlâcul în care Michael Schumacher și Corinna, soția sa, au fost implicați. Campionul german „și-a furat” nevasta de la un bun amic

Michael Schumacher și Corinna aniversează, în 2025, 3 decenii de când s-au căsătorit. Relația lor este ținută departe de ochii publicului, de la accident până în prezent, dar chiar și fără noi declarații, multele povești din trecutul lor sunt amintite de fani. De exemplu, de curând, un admirator a readus în lumină amantlâcul uitat din viața cuplului.

Campionul de Formula 1 și „îngerul său păzitor”, așa cum o numea, în urmă cu ani buni, s-au cunoscut pe pistă. Corinna Betsch, așa cum se numea înainte de căsătorie, avea o altă relație atunci când i s-au aprins călcâiele. Încă de la începutul anilor 1990, se întâlnea cu Heinz-Harald Frentzen, amic al germanului, care îi era și rival în F3.

Frentzen, Schumacher și Karl Wendlinger au fost în aceeași echipa Mercedes-Benz la Campionatul Mondial de mașini sport. S-a vehiculat că blondina l-ar fi lăsat pe iubitul ei de atunci pentru actualul soț. Cert este că mai întâi a ales să se despartă, apoi și-a oficializat relația cu Michael Schumacher.

Corinna are grijă de Michael Schumacher din 2013, de când fostul pilot de Formula 1 a avut un accident tragic

În anul 2012, germanul a ales să se retragă din lumea curselor. La o distanță de doar un an, s-a accidentat când era la schi în Meribel, Franța. Printr-o minune a supraviețuit, dar rănile l-au ținut departe de viața publică. Zece ani ar fi stat în comă, timp în care soția sa a avut grijă de el. Viața întregii familii a fost schimbată din temelii. Abia în toamna anului 2024, când fiica sa a avut nunta, ar fi fost văzut de invitați, dar nu există nicio fotografie. Participanții la eveniment nu au avut voie să intre cu telefoanele mobile.

Michael și Corinna au doi copii împreună: Gina-Maria, 26 de ani, și Mick, 24 de ani. Fiul a călcat pe urmele tatălui, făcându-și debutul în F1 la deschiderea sezonului 2021 din Bahrain cu Haas F1 Team, unde a concurat timp de două sezoane. În aceste momente, este pilot de rezervă pentru echipa Mercedes AMG Petronas F1 și concurează în Campionatul Mondial de Anduranță cu Alpine.

Fiica lui Michael Schumacher, pe de altă parte, a preluat modelul mamei sale. Este ecvestră și a câștigat la Campionatul European de Reining FEI. Gina și Corinna au spus că au găsit alinarea lucrând cu caii, după accidentul lui Michael. Dețin chiar o fermă, din 2010, cumpărată și aranjată de sportiv.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare