Goalkeeper-ul Alexandru Roșca a comis-o în prima repriză a meciului dintre Dinamo și Farul, parte a etapei #27 din sezonul regulat. După ce în precedentele dueluri a fost învins fără a avea vreo vină, tânărul portar a greșit în minutul 24. Roșca a cedat în urma unui corner de care au beneficiat „marinarii” pe „Arcul de Triumf”.
Încleștarea Dinamo București – Farul Constanța poate fi urmărită pe Sport Pe Surse, în format LIVE TEXT. De asemenea, fanii au ocazia să vadă cele două echipe în acțiune la TV, pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Alexandru Roșca a ieșit prost pe centrare, iar greșeala sa a condus la deblocarea tabelei în meciul Dinamo – Farul
Începutul confruntării de la București a fost unul cu un ritm bun. În minutul 4, kosovarul Astrit Selmani a tras primul semnal de alarmă în preajma porții lui Buzbuchi. Atacantul de sub comanda lui Zeljko Kopic a centrat din partea stângă a ofensivei dinamoviste, dar balonul a ieșit în out de poartă.
Două minute mai târziu, Sîrbu a ajuns în marginea careului „câinilor”. A expediat un șut, dar mingea a fost respinsă în corner. Au urmat câteva minute în care „marinarii” au dominat, iar în minutul 24 a picat și golul.
Bogdan Țîru a punctat după o nouă lovitură de colț a Farului. S-a înălțat excelent în careul lui Dinamo și a profitat de ieșirea defectuoasă a lui Alexandru Roșca. Portarul nu a izbutit să respingă balonul cu pumnii, iar Țîru a înscris cu capul. Concret, a fost prima mare greșeală făcută de Roșca, în vârstă de 21 de ani, în echipamentul formației din „Ștefan cel Mare”. Rămâne de văzut cum se va prezenta în viitor, în drumul către play-off-ul SuperLigii.
Jucătorii trimiși pe teren din primul minut de Zeljko Kopic și Gică Hagi pe „Arcul de Triumf”, în etapa #27 din sezonul regulat:
Dinamo: Roșca – Sivis, Boateng, Homawoo, Opruț – Olsen, Gnahore, Cîrjan – Milanov, Selmani, Abdallah
Rezerve: Golubovic, Stoian, Politic, Perica, Soare, Patriche, Caragea, Rotund, Luna, Mărginean, R. Costin, A. Pop
Antrenor: Zeljko Kopic
Farul Constanța: Buzbuchi – Sîrbu, Dican, Țîru, Ganea – Popescu, Radaslavescu, Vînă – Grigoryan, Cojocaru, Alibec
Rezerve: Ducan, Budescu, Larie, Dumitra, Buta, Reginaldo, Ciobanu, Banu, Casap, Doicaru, Avramescu, Băsceanu
Antrenor: Gică Hagi
Stadion: „Arcul de Triumf”, București
Arbitru: George Găman. Asistenți: Valentin Avram, Adrian Popescu
Arbitru VAR: Sorin Costreie. Asistent VAR: Iuliana Demetrescu