Alexandru Maxim scrie istorie în Turcia! A devenit marcatorul all-time al lui Gaziantep

Ajuns la 34 de ani, Alexandru Maxim este un adevărat idol în Turcia, pentru fanii clubului Gaziantep.

Alexandru Maxim este „rege” în Turcia

Alexandru Maxim se află din 2020 la Gaziantep, timp în care a strâns 163 de meciuri, a marcat 48 de goluri și a oferit 34 de assist-uri. Între timp, românul a devenit și căpitanul echipei, dar și cel mai bun marcator din toată istoria formației din „țara semilunei”.

În acest moment, Alexandru Maxim este cel mai bun marcator al celor de la Gaziantep, la nivelul primei ligi.

„Sunt mândru să fiu jucătorul care a marcat cele mai multe goluri pentru echipă. E o onoare să intru în istoria clubului. Încerc să ajut echipa, dar și pe colegi. Suntem o mare familie aici. Și fanii sunt o parte a acestei familii.

Vreau să mă bucur de fotbal aici și să joc atât timp cât voi fi sănătos. Toți jucătorii își doresc să marcheze. Dacă aș doborî recordurile, ar fi o onoare”, a spus Alexandru Maxim, potrivit turcilor de la aa.com.tr.

Alexandru Maxim, dorit de Rapid! Are salariu de un milion de euro pe an la Gaziantep

Marius Șumudică este recunoscut ca fiind un antrenor care ține foarte mult la foștii săi elevi, iar unul dintre aceștia este Alexandru Maxim. Jucătorul celor de la Gaziantep este dorit acum de Rapid, însă Dan Șucu nu va avea deloc o misiune ușoară.

Potrivit informațiilor obținute de Sportpesurse.ro, Gaziantep nu s-ar opune plecării lui Alexandru Maxim în această iarnă, dacă suma oferită de Rapid va fi una potrivită. În caz contrar, giuleștenii trebuie să aștepte până în vara anului 2025 ca să-l achiziționeze pe mijlocaș fără niciun ban, asta deoarece rămâne liber de contract.

În momentul de față, salariul lui Alexandru Maxim reprezintă însă o problemă pentru Rapid. Fotbalistul este remunerat cu aproximativ un milion de euro pe sezon la Gaziantep, cu tot cu bonusuri. O soluție ar fi aceea ca mijlocașul să-și reducă pretențiile financiare, pentru a îmbrăca tricoul giuleștenilor.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare