România și-a aflat adversarele din preliminariile pentru World Cup 2026 și face parte din Grupa H, alături de Austria, Bosnia Herțegovina, Cipru și San Marino. Alexandru Chipciu, jucătorul Universității Cluj, a transmis un mesaj clar după tragerea la sorți, subliniind că, deși grupa pare favorabilă, calificarea nu va fi o misiune simplă.
O grupă fără „balauri”, dar cu provocări
Chipciu consideră că evitarea unor echipe mari precum Franța, Spania sau Germania este un avantaj important, însă atrage atenția asupra riscului de a subestima adversarii.
„E o grupă care, la prima vedere, pare accesibilă. Cred ca vor fi 3 echipe care se bat pentru primul loc. E bine ca am evitat balaurii. Dar sa nu cădem in partea cealaltă sa credem, că o sa fie ușor.
După 30 și ceva de ani, avem speranțe ca mergem in America iar. Hai România!”, a declarat Alexandru Chipciu, conform gsp.ro.
România va începe preliminariile în martie 2025, într-o grupă care le oferă șanse reale de calificare. Austria este principalul adversar din prima urnă valorică, iar Bosnia Herțegovina reprezintă o altă echipă cu care „tricolorii” se vor lupta pentru primele locuri. Cipru și San Marino completează grupa, fiind adversari mai accesibili pe hârtie.
În contextul unui format competitiv nou, echipele clasate pe primul loc în fiecare grupă se vor califica direct la Cupa Mondială. Locul al doilea va aduce șansa unui play-off pentru ultimele locuri disponibile.
Marcel Răducanu, sceptic în privința grupei României din preliminariile CM 2026: „Austria este favorită pentru mine”
Fostul mare internațional, care pe parcursul carierei de jucător a îmbrăcat tricoul unor echipe importante, precum Borussia Dortmund sau Hannover, a transmis că austriecii pornesc cu prima șansă la obținerea primei poziții în grupa H. Motivul? Au un lot valoros, alcătuit din fotbaliști care evoluează la nivel înalt, în Bundesliga, și un antrenor senzațional.
După părerea lui Marcel Răducanu, Ralf Rangnick este cel mai bun selecționer pe care Austria l-a avut pe bancă în ultimii ani. A adus o viziune bazată pe atac în cadrul naționalei.
„Austria este favorită pentru mine, au jucători mulți în Bundesliga, dar și Elveția a fost favorită în preliminariile EURO 2024. E «profesorul» Rangnick la ei, care are ideile lui.
Se vede că a făcut din echipa asta una bună. Cred că este cel mai bun antrenor pe care l-au avut austriecii în ultimii ani. Au jucători dinamici, atletici. Ei au un țel, să ajungă cât mai rapid la finalizare”, a declarat Marcel Răducanu, conform digisport.ro.