Alex Mitriță, cel mai valoros jucător al oltenilor, s-a prezentat la declarații în urma partidei dintre Universitatea Craiova și Dinamo. Cele două rivale au dat-o la pace în Bănie, în etapa a 22-a, scor 1-1, după ce Alex Roșca, tânărul portar al „câinilor”, și-a salvat colegii în repetate rânduri.
Mitriță a deblocat tabela de marcaj din penalty, în minutul 36, după un fault pe care Kennedy Boateng l-a comis asupra lui. Fundașul togolez s-a revanșat în actul secund, în minutul 48, și a salvat un punct pentru trupa lui Zeljko Kopic.
În urma remizei, Craiova și Dinamo își păstrează pozițiile în ierarhia principalei competiții interne. Echipa alb-albastră este pe locul 4, cu 36 de puncte, iar roș-albii pe ultima treaptă a podiumului, la o „lungime” în fața craiovenilor.
Alex Mitriță, dezamăgit după ce fotbaliștii de la Universitatea Craiova s-au întrecut în ratări cu Dinamo: „Nu vreau să fiu arogant, dar trebuia să câștigăm cu 4-1, 5-1”
Extrema care a deschis scorul pe „Ion Oblemenco” și-a început discursul prin a afirma că scorul pauzei trebuia să fie mult mai mare în favoarea Craiovei.
În viziunea lui Alex Mitriță, rezultatul final al derby-ului cu Dinamo este unul mincinos, întrucât el și coechipierii săi ar fi meritat, după părerea lui, să pună mâna pe cele 3 puncte.
La final, jucătorul de atac de sub comanda lui Costel Gâlcă a exprimat o dorință. Vrea ca Universitatea Craiova să concretizeze șansele pe care le generează în etapa următoare, contra Rapidului.
„La pauză trebuia să fie 3-0 pentru noi. În a doua repriză iar am avut ocazii imense, prin mine și Lukic. Dacă nu dai gol când ești singur cu portarul… Vă dați seama, suntem supărați.
Nu a vrut să intre mingea în poartă. Fiecare își dorește să marcheze, dar nu a intrat. Sperăm ca la meciul următor să intre balonul în plasă.
Nu s-a întâmplat nimic în a doua repriză. Am zis că trebuie să fim atenți. A degajat Maldonado o minge în corner și a venit golul lor. Nu vreau să fiu arogant, dar trebuia să câștigăm cu 4-1, 5-1.
Am pierdut două puncte. Trebuie să facem puncte, sunt puternice contracandidatele la titlu. Ne va aștepta un meci greu cu Rapid și sper să nu mai ratăm atât de mult”, a transmis Alex Mitriță.