Alex Mitriță a fost ales omul meciului în victoria cu UTA Arad și i-a transmis un mesaj clar selecționerului: „Orice jucător vrea”

Universitatea Craiova a obținut o victorie importantă în deplasarea de la Arad, învingând UTA cu 2-1 în etapa a 17-a din SuperLiga. După un început dificil, echipa olteană a reușit să întoarcă scorul în repriza secundă, grație golurilor lui Lukic și Mitriță.

UTA a început meciul în forță, deschizând scorul prin Fabry în minutul 18.

Gazdele au avut șansa să-și mărească avantajul, dar au irosit ocazii importante până la pauză. În repriza secundă, Universitatea Craiova a preluat inițiativa și a egalat prin Lukic în minutul 68, înainte ca Alex Mitriță să aducă victoria în minutul 82 dintr-un penalty obținut după un henț.

Alex Mitriță: „Sper să fiu convocat mereu”

După meci, Alex Mitriță, desemnat omul partidei, a vorbit despre importanța celor trei puncte obținute și și-a exprimat dorința de a continua să joace pentru echipa națională.

Aveam nevoie de această victorie, pe un teren greu, e o echipă care joacă bine acasă, sunt importante cele 3 puncte. Trebuie să luăm fiecare meci în parte, urmează un meci greu cu CFR, trebuie să câștigăm.

A fost o periodă frumoasă, orice jucător vrea la națională. Cât timp sunt acolo, vin cu sufletul, sper să fiu convocat mereu!”, a spus Alex Mitriță.

Laurențiu Popescu, declarații după victoria cu UTA

A fost un contraatac, mică greșeală de a mea, am simțit că pot să fac mai mult, dar ne bucurăm de victorie. Așa e la fotbal, e un stadion frumos aici, UTA are suporteri frumoși, în timpul meciului există… Am fost o echipă și lucrul ăsta e foarte important”, a menționat Laurențiu Popescu după meci.

UTA – Universitatea Craiova, echipe de start:

UTA: R. Popa – Dozi, Conte, Poulolo, Mabea – Hrezdac, C. Mihai – V. Costache, Fabry, Omondi – Kadiri
Rezerve: Mitrovic, Borcea, Ghezali, Zsori, Trif, Vuletich, Dragoș, V. Cristea, Râpă, Jose Pedro, Tăroi
Antrenor: Mircea Rednic

Universitatea Craiova: L. Popescu – Lopez, Maldonado, Zajkov, Bancu – Screciu, Anzor – Paradela, Mitriță, Baiaram – Lukic
Rezerve: Lung, Vlădoiu, Ndong, Badelj, Oshima, Căpățînă, Houri, Cicâldău, Bana, D. Barbu, Ivan, Kojlic
Antrenor: Costel Gâlcă

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare