Alex Chipciu a fost eliminat de Istvan Kovacs în minutul 63 al meciului Dinamo – U Cluj, la scorul de 1-0 pentru „câini”, după ce a primit două cartonașe galbene în decurs de doar câteva secunde, ambele pentru proteste.
Alex Chipciu a primit de la Istvan Kovacs două cartonașe galbene în câteva secunde pentru proteste în meciul Dinamo – U Cluj
În primă fază, fotbalistul „șepcilor roșii” a solicitat acordarea unei lovituri de la 11 metri în urma unui duel pe care l-a avut cu Maxime Sivis. „Centralul” din Carei a considerat însă că nu se impunea o astfel de decizie, iar jucătorul lui Sabău a protestat vehement, motiv pentru care a fost avertizat pentru prima dată.
Ulterior, el a continuat să conteste decizia lui Kovacs, iar apoi a început să îi reproșeze pe un ton destul de agresiv acel moment și tușierului de pe partea respectivă, primind al doilea galben și fiind astfel eliminat. (AICI VIDEO)
Cu puțin timp înainte de producerea acestui moment, cei de la U Cluj au ratat o șansă rarisimă de egalare, lovind de două ori bara la aceeași fază, a doua oară cu poarta jumătate goală.
Cu ocazia acestei partide, suporterii lui Dinamo au afișat mesaje de susținere pentru antrenorul Zeljko Kopic, în contextul decesului tatălui său. De asemenea, a fost marcat și momentul reprezentat de ultimul joc disputat de Răzvan Patriche în fața propriilor fani.
Cum s-au prezentat cele două echipe la partida de pe Arena Națională:
Dinamo: Roșca – Sivis, Boateng, Homawoo, Opruț – Milanov, Patriche, Cîrjan – Selmani, Perica, Pop
Rezerve: Golubovic, Ad. Stoian, Pașcalău, Politic, Abdallah, Soare, Caragea, Cristea, Rotund, Costin
Antrenor: Florentin Petre
U Cluj: Gertmonas – Oancea, Masoero, Mitrea, Chipciu – Silaghi, Codrea, Artean – Nistor – Macalou, Thiam
Rezerve: D. Moldovan, Cosa, Opriș, Rață, Ovidiu Popescu, Fabry, Bota, Miranyan, Blănuță
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
Arbitru: Istvan Kovacs
Asistenți: Mihai Marica, Ferencz Tunyogi
Arbitru VAR: Iulian Dima
Asistent VAR: Cătălin Popa
Cum prefațase Florentin Petre acest joc:
„Dinamo n-are cum să fie «Cenușăreasa» niciodată. Când vorbești despre Dinamo, vorbești despre istorie. Dinamo a oferit un fotbal frumos, un fotbal total anul acesta, drept dovadă și rezultatele bune obținute. Dinamo a jucat cel mai frumos fotbal, am avut momente bune anul ăsta.
În general, un jucător profesionist își duce munca până la capăt. La noi nu există relaxare, momente de a-ți pierde luciditatea în timpul campionatului. Asta înseamnă că jucătorii înțeleg disciplina și tot ce le cere antrenorul”.