Dennis Man (26 de ani) se află din nou pe primele pagini ale publicațiilor din Italia.
Dennis Man o poate lăsa descoperită pe Parma
În ultimele zile, informațiile conform cărora Fiorentina vrea să-l transfere pe Dennis Man s-au înmulțit. Tocmai din acest motiv, publicația ParmaLive a vorbit pe larg despre situația românului, iar jurnaliștii au ajuns la concluzia că formația de pe Ennio Tardini ar avea de suferit în cazul unei plecări a mijlocașului.
„Zvonurile de pe piată despre Dennis Man s-au înmulțit in ultimele zile și nu pot fi ignorate. Chiar dacă agentul său, Giovanni Becali, a minimizat problema, diverse instituții de presă și experți în piață spun de două zile că Fiorentina este foarte interesată de internaționalul român. Dar exact, ce ar însemna pentru Parma să se lipsească de Dennis Man, dacă acest lucru s-ar întâmpla cu adevărat?
Nu este ușor de înțeles care ar putea fi urmările. De altfel, în ultimii ani, Man a avut impact, dovedindu-se un protagonist în ascensiunea emilienilor. Dar, în același timp, îi lipsea și acea continuitate pentru a se impune la cote înalte: am văzut-o și în acest campionat, atunci când a avut un start sclipitor, cu performanțe excelente, în special împotriva echipelor mari, când avea mai mult spațiu pentru a se exprima. Apoi, încet, încet, performanța sa a fost în scădere.
Man marcat 4 goluri, a dat 4 pase decisive în 19 meciuri din Serie A. Totuși, nu e rău, având în vedere că vorbim de o echipă care se luptă să nu retrogradeze. Și atunci, dacă Man ar fi vândut, cum ar fi reinvestiți acele 15 milioane de Parma?„, au scris italienii.
Fiorentina insistă pentru Dennis Man
Fiorentina a intrat în cursa pentru transferul lui Dennis Man, însă oficialii clubului au decis să meargă din aproape în aproape și nu vor să arunce cu banii de la început. Potrivit italienilor, gruparea „Viola” a oferit în prima fază suma de 12 milioane de euro, însă Parma a refuzat categoric.
Conducerea Fiorentinei a revenit și a plusat până la 15 milioane de euro, însă Parma nu a dat un răspuns pozitiv până la această oră. Cel mai probabil, americanul Kyle Krause vrea mai mult în schimbul lui Dennis Man, în condițiile în care românul a fost unul dintre cei mai buni jucători ai săi în ultimele două sezoane.
Transferul lui Dennis Man la Fiorentina poate pica însă, cel puțin în această iarnă. Formația de pe Artemio Franchi nu vrea să ofere mai mult de 15 milioane de euro pentru român, însă datele problemei se pot schimba la finalul sezonului, dacă fotbalistul nostru continuă să impresioneze.