Alarmă la ATP Finals! Carlos Alcaraz și-a anulat antrenamentul din cauza problemelor de sănătate. Ce a spus antrenorul spaniolului

Carlos Alcaraz trece prin momente dificile la Turneul Campionilor de la Torino, după ce a fost învins în primul meci de Casper Ruud cu scorul de 6-1, 7-5. Ibericul a invocat o răceală agresivă și probleme stomacale care i-au afectat performanța, iar situația sa fizică nu s-a îmbunătățit. Marți, Alcaraz a decis să își anuleze antrenamentul.

După patru zile de tratament cu antibiotice, Alcaraz continuă să aibă dificultăți respiratorii și se confruntă cu un piept strâns, potrivit antrenorului său, Juan Carlos Ferrero.

„De îndată ce se mișcă puțin, îi este greu să respire”

Există speculații conform cărora Alcaraz ar putea să se retragă din competiție pentru a nu-și compromite participarea la turneul final al Cupei Davis, programat săptămâna viitoare. Alex Corretja a menționat că, deși este o decizie dificilă, prioritățile pe termen lung ar putea influența hotărârea jucătorului.

Meciul dintre Carlos Alcaraz și Andrey Rublev este programat pentru miercuri, de la ora 15:00, ora României.

Juan Carlos Ferrero a vorbit puțin despre situația elevului său: „De îndată ce se mișcă puțin, îi este greu să respire. Pieptul îi este puțin strâns. Moment prost să te îmbolnăvești. Nu ar trebui să anticipăm dacă va juca sau nu mâine. Cu toții am jucat în aceste circumstanțe. Cred că nu va merge atât de departe încât să nu ajungă pe teren. Îi va fi greu să fie la 100% mâine”, a transmis Juan Carlos Ferrero la Torino, potrivit jurnalistului Germán R. Abril.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare