Adrian Șut nu a fost nici măcar pe banca de rezerve la meciul dintre San Marino și România, în preliminariile pentru Mondial.
De ce nu a fost Adrian Șut pe banca de rezerve la meciul cu San Marino
Deși Gigi Becali îl vrea titular la echipa națională pe Adrian Șut, mijlocașul de la FCSB nu a fost nici măcar pe banca de rezeve la meciul cu San Marino. Motivul nu are însă legătură cu tactica pregătită de Mircea Lucescu, ba dimpotrivă.
Mijlocașul naționalei a resimtit câteva probleme medicale, iar staff-ul naționalei a luat decizia de a-l menaja. Anunțul a fost făcut de Mihai Stoichiță, oficialul FRF.
„Șut a acuzat spasme musculare, este protejat, este normal să fie așa. Mergem în continuare cu Marius Marin. Schimbările au fost cauzate de accidentări.
La ora actuală avem o echipă unde diferențele nu există. La ultimul meci, jucătorii care au intrat nu au fost sub cei care au ieșit”, a declarat Stoichiță, la Digi Sport.
Mitriță e subiect de dispută în fotbalul românesc. Trebuie folosit sau nu de Mircea Lucescu?
Alexandru Mitriță e subiect de discuție în fotbalul românesc, având în vedere că Mircea Lucescu nu l-a titularizat în meciul cu Bosnia.
România a pierdut primul meci din campania de calificare pentru Mondial, iar Mircea Lucescu a fost imediat criticat pentru deciziile luate. Alex Mitriță nu a fost titularizat, iar acum experții se contrazic pe acest subiect.
Adrian Ilie consideră că fotbalistul oltean trebuie să fie în primul „11”, având în vedere calitatea sa, în timp ce Dănuț Lupu nu crede că Mitriță poate face faza defensivă.
„Eu, în momentul de față, dacă eram antrenorul naționalei, jucam cu Mitriță în stânga. Și nici acum, cu toți accidentați, a jucat Tănase! De ce?”, a spus Adrian Ilie, potrivit Fanatik.
„Mitriță nu face faza de apărare de loc! Sunt unii care vor să joace și Ianis 3-4 meciuri, unii care vor Șut… Îl bagă cineva pe Mitriță în condițiile astea? Dacă sunt sănătoși toți, nu îl bagă nimeni!”, a spus și Dănuț Lupu, potrivit aceleiași surse.