Adrian Petre a rupt tăcerea: „La FCSB știam că ies la pauză! Acolo mi-am pierdut plăcerea de a mă antrena”

Recent, Adrian Petre (26 de ani) a decis să se destăinuie în cadrul unui podcast, iar atacantul a recunoscut că perioada FCSB i-a distrus cariera.

Adrian Petre consideră o greșeală transferul la FCSB

Prăbușirea lui Adrian Petre a început din momentul sosirii la FCSB, în februarie 2020. Pentru aducerea fotbalistului, Gigi Becali a plătit 800.000 de euro, însă atacantul avea să plece după doar câteva luni de la formația roș-albastră.

Acum, după ani la rând în care a preferat să nu vorbească, Adrian Petre a dezvăluit ce se întâmpla, de fapt, la FCSB: „Acolo erau chestii. Eu știam înainte de meci că o să ies la pauză, la FCSB. Știam înainte de meci. Veneau și îmi spuneau: ‘Vezi că la pauză ieși’. Nu conta că dădeai gol, că nu, la pauză ieșeai. Acolo mi-am pierdut plăcerea de a mă antrena„, a spus Adrian Petre, la podcastul numit „Vreau să știu” , realizat de jurnalistul Cătălin Oprișan.

„Eu am plecat de la UTA în Danemarca cu 1.000 de lei salariu. Eram cel mai bun jucător din Liga 2, cel mai bun tânăr jucător de la naţională şi aveam 1.000 de lei salariu, 200 de euro. Am plecat pe un salariu de 8.500 de euro în Danemarca”, a adăugat Adi Petre.

Ilie Poenaru a confirmat că Adrian Petre nu se mai retrage

La scurt timp după apariția acestei informații, Ilie Poenaru confirma pentru Sportpesurse.ro decizia luată de fostul atacant al României U21. La două zile distanță, antrenorul Concordiei Chiajna a anunțat că Adrian Petre a revenit sub comanda sa, asta după ce conducerea ilfovenilor a reușit să-l convingă de faptul că nu este încă momentul să renunțe la activitate.

Da, este adevărat (n.r. că s-a răzgândit). Chiar stăteam la o discuție cu cei din conducere și ne părea rău că el a luat această decizie. Până la urmă, președintele îmi spunea să încercăm să îi mai dăm o șansă, să nu îl lăsam. Poate vede lucrurile altfel, după aceste zile în care a pus totul în balanță.

Am discutat puțin cu el, am văzut starea lui. Eu abia astăzi am vorbit cu el. În prima fază, el a venit și a discutat cu președintele, iar eu eram la antrenament atunci. Era bucuros că noi încă mai credem în el și asta îl motivează cel mai mult.

I-am zis că are 27 de ani și că nu și-a spus ultimul cuvânt, nici măcar nu a ajuns la maturitate. Noi încercăm să facem tot ce e mai bine pentru el, dar fără el nu putem. Trebuie să vină și de la el foarte mult„, a spus Ilie Poenaru, pentru Sportpesurse.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare