Adrian Mutu, sfat pentru Cristi Chivu! Ambii antrenori sunt liberi de contract: „Poate fi și nasol! Să-și asume”

Adrian Mutu și Cristi Chivu sunt doi dintre foștii mari fotbaliști ai României, dar și cei de la care se așteaptă foarte multe în cariera de antrenori.

Sfatul lui Adrian Mutu pentru Cristi Chivu

În prezent, Adrian Mutu și Cristi Chivu sunt liberi de contract. Primul menționat din aprilie, după demiterea de la CFR, iar al doilea din iulie, după plecarea de la Inter Primavera.

Întrebat despre Cristi Chivu, Adrian Mutu a răspuns imediat. „Briliantul” consideră că fostul său coleg ar trebui să accepte o ofertă de la un club de seniori și să înceapă drumul în antrenorat la cel mai înalt nivel.

„Eu i-aș spune lui Cristi Chivu să înceapă la seniori. Nu știu dacă la CFR sau nu, dar i-aș spune să înceapă. I-am zis și când l-am sunat de ziua lui și îi spun și acum. Una e la juniori, ce a antrenat până acum și alta e la seniori. Intră undeva, fă-ți mână, ca să vezi cum e și să începi să capeți experiență.

Cristi probabil așteaptă ceva din Italia. E un risc să mergi la CFR pentru că este un club titrat, e un club cu presiune mare și tu ești la prima experiență la seniori. Este un risc, dar sunt atâtea exemple. Xavi la Barcelona, cel de la Dortmund.. Asta nu înseamnă că dacă există riscuri, nu poate reuși.

E o situație importantă. El trebuie să realizeze cât de mare este riscul și să spună dacă își asumă sau nu această experiență. E bine să crezi că o să fie bine, dar poate fi și nasol. Este fotbal, nu e ușor la CFR”, a declarat Adrian Mutu, potrivit Fanatik.

Cristi Chivu ezită să antreneze în România

În prezent, Cristi Chivu este liber de contract, după despărțirea de Inter Primavera, în vară. Recent, despre tehnicianul român s-a zvonit că ar fi dorit de CFR, însă, cel puțin pentru moment, nu există nimic concret în acest sens.

Întrebat despre o posibilă venire în România, Cristi Chivu a oferit un răspuns direct. Fostul căpitan al primei reprezentative nu ar refuza nicio echipă de club, însă crede că este nevoie de mai mult profesionalism pentru a-l convinge să înceapă un proiect.

„N-am spus niciodată «nu» unei eventuale colaborări cu o echipă din România sau cu FRF. Nu mă închipui un mare tehnician, dar vreau să-mi aleg pașii cu grijă.

Ambiția de a duce mai departe ce am început în Italia e mai mare decât disperarea de a antrena. Nu știu dacă greșesc renunțând la anumite oportunități și mă gândesc uneori dacă fac bine sau rău. Dar ce se poate construi în România?

În România, cluburile trebuie să aibă oameni responsabilizați pe funcții și să răspundă pentru ceea ce fac. E complicat să crești și să atingi niște obiective dacă există patroni care doar ei centrează, dau cu capul și curăță echipamentul. Nu critic.

Sunt de apreciat oamenii care aduc bani de acasă și țin vii speranțele suporterilor, dar, ca să construiești ceva durabil, e nevoie de mai mult profesionalism. E nevoie de oameni capabili să facă lucrurile astea, de o structură și o bază care nu pot fi implementate peste noapte. Și, până la urmă, e vorba despre transmiterea unei mentalități pe care toți ar trebui să o aibă”, a spus Cristi Chivu, în cadrul unei ședințe, potrivit gsp.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare