Adrian Mititelu dezvăluie cum l-a iertat și ce așteptări are de la Marius Croitoru: ”Are problema asta”

Adrian Mititelu (56 de ani) a vorbit despre readucerea lui Marius Croitoru (43 de ani) la conducerea lui FCU Craiova. Omul de afaceri recunoaște că s-a grăbit când l-a demis pe tehnician în primul mandat.

Mititelu se redresează din mers. Retrogradarea l-a împins pe marginea depresiei, iar omul de afaceri a luat în calcul chiar să renunțe la echipă. Nu și-a dus planul la capăt, iar acum pune la cale revenirea în Superliga. A găsit și omul care să îi construiască o nouă echipă de valoare: Marius Croitoru. ț

Adrian Mititelu, prima reacție după ce l-a numit pe Marius Croitoru la FCU Craiova

În primul mandat la conducerea oltenilor, Marius Croitoru a rezistat doar câteva luni. Mititelu recunoaște că s-a grăbit când a renunțat la tehnician.

„Între mine și Marius a fost o ruptură cam dură, apoi am analizat lucrurile bune pe care le-a făcut. Are autoritate, știe ce vrea de la echipă. Ridicasem standardul prea mult, am fost prea pretențios și m-am grăbit atunci și, din cauza unor rezultate proaste, am judecat prea iute la mânie.

Croitoru vine după semieșecul de la Pitești, dar eu îl vad altfel, amândoi avem nevoie unul de celălalt. Eu de un antrenor bun, el de o relansare și vrem să confirmăm împreună. Are condiții bune, o bază sportivă foarte bună, terenuri la dispoziție, condiții de Liga 1, cum puține echipe din Liga 1 au”, a declarat Adrian Mititelu pentru Gsp.

Mititelu, despre Croitoru: ”Are problema aceasta”

Marius Croitoru încă nu și-a rezolvat problema cu carnetul pentru a putea activa ca antrenor principal în Liga 1. Poate sta pe bancă însă în eșalonul secund.

”Ce să facă?! Unde să se ducă mai bine decât la FCU? Are problema aceasta, doar la Liga 2 poate să fie principal.

Dar pentru la anul are dispensă să antreneze în Superliga, dacă promovăm. E un antrenor bun, cu perspective”, a mai spus Adrian Mititelu.

„Un nepriceput, mi-a lăsat echipa în genunchi! Fanii mă înjură pe mine? Vorbiți, bă, cu zeul vostru!”,
Mititelu, în octombrie 2022

Croitoru, obiectiv promovarea la Craiova

Marius Croitoru a reacționat în exclusivitate pentru Sport pe Surse, imediat după ce a fost numit la FCU Craiova.

”Din octombrie a vrut prima dată să mă readucă. Nu s-a putut pentru că nu am avut dreptul cu carnetul de antrenor.

Lucrurile au intrat în normal. Am semnat cu Craiova și este cel mai important lucru pentru mine.

Obiectivul e clar promovarea. Că sunt eu sau alt antrenor, la Craiova nu poate fi alt obiectiv.

(Cum l-ai găsit pe Adrian Mititelu? – n.r.) Nu a fost un moment prea fericit pentru el această retrogradare, important e ce vom realiza. Din momentul în care ai retrogradat, e clar că ai anumite trăiri, anumite supărări. Important e că își dorește promovarea”, a spus Croitoru pentru Sport pe Surse.

Am avut deja o discuție, am stabilit strategia”,
Marius Croitoru pentru Sport pe Surse.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare