Unirea Slobozia a câştigat cu scorul de 1-0, în deplasare, în faţa celor de la Sepsi, într-un meci al etapei a 7-a din Superliga.
Adrian Mihalcea (48 de ani), antrenorul formaţiei din Slobozia, s-a arătat foarte mulțumit de prestația echipei lui.
Jucătorii de la Unirea au avut primă
Elevii lui Adrian Mihalcea au fost motivaţi şi de prima oferită de conducerea clubului.
„Sunt bucuros de aceste trei puncte. Am arătat tărie de caracter și am revenit după trei rezultate mai puțin bune. Jocul îmi dă speranțe, am controlat destul de bine jocul și ne-am creat o sumedenie de ocazii.
E o premieră pentru noi în Liga 1 decizia VAR favorabilă nouă. Sunt bucuros. Credeți-mă, nu e chiar atât de ușor, ca echipă mică ce are un lot restrâns să arăți bine contra unei echipe care a terminat în play-off sezonul trecut.
Avem nevoie de continuitate cu rezultate pozitive. Băieții au avut o primă specială, poate că a contat și asta”, a declarat Mihalcea.
Sepsi – Unirea Slobozia 0-1. Echipele de start:
Sepsi: Niczuly – Oteliţă, Ciobotariu, Ninaj, Ştefan – Siger, Alimi, Neskovic – Varga, Coman, Debeljuh
Rezerve: Moldovan, Gyenge, Kecskes, Mino, Breij, Hajdin, Oroian, Drăghiceanu, Bardea, Kallaku
Unirea Slobozia: Rusu – Medina, Pospielov, Şerbănică, Antoche – Lopez, Perianu, Bărbuţ – Purece, Afalna, Camara
Rezerve: Krell, Dorobanţu, Toma, Lazăr, Dinu, Pacionel, Lemnaru, Coadă, Aganovic, Ilie, Vlăsceanu