Adrian Ilie a fost pus să aleagă între doi dintre cei mai buni atacanți români la ora actuală: Daniel Bîrligea și Louis Munteanu.
Adrian Ilie a fost pus să aleagă! Pe cine preferă dintre Daniel Bîrligea și Louis Munteanu
Fostul mare atacant s-a ferit să dea un răspuns concret, precizând că ambii atacanți au calităti extraordinare pentru nivelul fotbalului românesc. Din acest motiv, Adrian Ilie consideră că Daniel Bîrligea și Louis Munteanu nu au voie să lipsească de la echipa națională.
„Topul atacanților din Liga 1? Bîrligea și Louis Munteanu, iar pe 3 Mitriță, de la Craiova. Tot timpul va fi greu să alegi un lot la națională pentru că nu va mulțumi pe nimeni. Toți conducătorii de club își doresc jucătorii la echipa națională. Depinde de forma lor acum.
Din punctul meu de vedere, Olaru, Bîrligea și Louis Munteanu sunt trei jucători care n-ar trebui să lipsească de la echipa națională. Sunt cei mai în formă jucători. Olaru este accidentat acum, dar cei doi ar trebui să fie acolo.
Amândoi sunt foarte buni în fața porții. Sunt puțin diferiți ca jucători. Louis Munteanu poate să joace și al doilea vârf, să coboare, dar sunt doi jucători importanți pentru echipele lor.
Este primul an al lui Bîrligea și Louis Munteanu în care arată ce pot în campionatul intern. Ar mai trebui să rămână încă un an pentru că această continuitate le va da mai multă experiență pentru a merge afară și a face față. Ar avea nevoie de doi ani de zile aici ca să prindă experiență, să înscrie goluri și să prindă și naționala”, a spus Adrian Ilie, potrivit sport.ro.
Gigi Becali, sfătuit prietenește după victoria obținută de FCSB la PAOK: „Băiatul ăsta e mai bun decât Bîrligea!”
Gigi Becali este sfătuit prietenește să aibă mare grijă de Andrei Gheorghiță, noul puști-minune din echipa celor de la FCSB.
Marin Barbu, cel care l-a descoperit pe Andrei Gheorghiță, consideră că tânărul fotbalist de la FCSB are un potențial mai mare decât Daniel Bîrligea, motiv pentru care formația campioană trebuie să aibă mare grijă de el.
„Nu am fost eu mare antrenor, dar așa puțin fotbalist am fost. Îmi dau și eu seama de cei care știu cu mingea. Este greu să găsești jucător de talia lui să mai știe cu mingea, să aibă niște viteză, este un atuu pentru un fotbalist.
Gigi Becali a spus că e nevoie de fizic pentru lupta în Europa. Gheorghiță are aceste calități. Noi i-am spus lui Cornel Șfaițer să aibă grijă, s-a cam grăbit să îl vândă, dar mi-a spus că are probleme financiare acolo. Dacă mai avea răbdare putea să ia mai mulți bani.
Din ce am auzit, este și un băiat cuminte. Nu îl ia valul de București că este bucureștean. La talia lui are o tehnică foarte bună, ajută și viteaza. Am văzut că este deștept, altruist, a jucat simplu. Nu l-am văzut jucând prost în toate meciurile sale de la Iași.
Dacă mai pune forță pe el, face pregătire fizică, îl văd mai bun decât Bîrligea. Eu l-am văzut și nouar la Iași, dacă intră vârf de atac trebuie să stea în gura porții, nu să fugă pe la steag”, a spus Marin Barbu, potrivit Fanatik.