Adnan Golubovic, prima reacție după ce a aflat că stă două luni pe tușă! Portarul lui Dinamo nu i-a iertat pe fani: „Am tăcut, dar am văzut tot”!

Adnan Golubovic a oferit o declarație, după ce a primit vestea că va fi ținut departe de gazon între opt și 10 săptămâni din cauza problemelor medicale. În prima etapă a returului sezonului regulat, în derby-ul cu CFR, pe „Arcul de Triumf”, portarul în vârstă de 29 de ani al lui Dinamo s-a accidentat în momentul în care a ieșit prost la o centrare. În urma greșelii comise de Golubovic, Louis Munteanu a stabilit rezultatul final al meciului, scor 1-1.

Verdictul doctorilor pentru goalkeeper-ul „câinilor”? Ruptură parțială de ligament încrucișat posterior al genunchiului drept. Jucătorul sloven nu i-a menajat pe suporterii care l-au tot criticat în ultima vreme, transmițând totodată ce înseamnă perioada petrecută în alb și roșu pentru el.

Adnan Golubovic, supărat din cauza comentariilor făcute de fanii lui Dinamo: „Dacă tac, nu înseamnă că nu reacționez”

Zeljko Kopic a primit o adevărată lovitură în momentul în care a aflat cât va fi nevoit să nu se bazeze pe serviciile lui Adnan Golubovic. Alexandru Roșca, în vârstă de 21 de ani, înlocuitorul slovenului în duelul cu CFR Cluj, va evolua între buturile roș-albilor.

Pe bună dreptate, suporterii dinamoviști s-au arătat nemulțumiți de evoluțiile puse în scenă de Golubovic în ultimul timp. Portarul le-a vorbit acestora, spunând că tăcerea lui nu presupune faptul că nu se pune problema unei reacții la un moment dat. Răbufnirea a venit astăzi.

De asemenea, Adnan Golubovic, care a strâns 62 de meciuri în tricoul roș-albilor, a mulțumit pentru sprijinul oferit de persoanele din cadrul clubului, menționând un aspect important: cei de la Dinamo l-au făcut să se simtă ca în familie.

„Știu că am tăcut în ultimele două săptămâni, dar am văzut toate mesajele, comentariile și postările voastre. Bune și rele. I-am văzut pe toți și vreau să le mulțumesc tuturor «fanilor» și, de asemenea, tuturor susținătorilor, pentru că ei continuă să mă împingă să fiu mai bun.

Dacă tac, asta nu înseamnă că nu reacționez! Dar am modul meu de a comunica, pentru că sunt mai concentrat pe ceea ce trebuie să fac decât pe a comenta sau pe a răspunde la mesaje rele sau răutăcioase.

Fiecărui bărbat îi pasă de familia sa, personală și profesională. Dinamo este ca familia mea și sunt recunoscător pentru tot sprijinul pe care îl am în cadrul clubului. Acum mă voi concentra pe recuperarea mea pentru a reveni mai puternic și mai bun. Nu mă opresc aici!”, a declarat goalkeeper-ul celor de la Dinamo București, conform gsp.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare