Adi Mutu pune România pe harta marilor transferuri! Dennis Man și Radu Drăgușin, pariurile „Briliantul” în Serie A

Adrian Mutu, fost internațional și un nume de referință în Seria A, este convins că Radu Drăgușin și Dennis Man ar putea să se impună fără probleme la două dintre cele mai mari cluburi din Italia.

Juventus Torino și Inter Milano sunt interesate de internaționalii români, iar Mutu consideră că transferurile lor ar putea fi o adevărată lovitură pentru cele două echipe.

Drăgușin, gata să revină „acasă” la Juventus

Radu Drăgușin, crescut în Italia și format în academia celor de la Juventus, ar putea reveni în Seria A după ce a impresionat la Genoa și, mai recent, în Premier League. În prezent la Tottenham, fundașul român a profitat de accidentările lui Cristian Romero și Micky Van de Ven, reușind să-i câștige încrederea antrenorului Ange Postecoglou.

Adrian Mutu este sigur că Drăgușin ar face față fără probleme unei reveniri la Juventus: „Pentru Drăgușin ar fi ca o întoarcere acasă. A demonstrat la Genoa că este un jucător de valoare, iar Juventus este un mediu pe care îl cunoaște foarte bine. Sunt convins că poate face față fără niciun fel de problemă într-un campionat pe care îl știe deja”, a declarat Mutu.

Dennis Man, testul maturității la Inter Milano

Despre Dennis Man, „Briliantul” consideră că interesul lui Inter reprezintă o oportunitate uriașă, dar și o provocare majoră.

„Pentru Dennis Man, un transfer la Inter ar fi o încununare imensă. Poate părea prematur, dar este un pas mare. Aici începe greul. Dacă rezistă și se impune titular la Inter, devine un fotbalist de top. Provocarea este mare, dar am trecut și eu prin asta, deci cred că poate să o facă și el”, a explicat Mutu la Fanatik.

Inter, interesată de mai mulți jucători de la Parma

Potrivit publicației „ParmaLive”, Dennis Man se numără printre „bijuteriile” echipei antrenate de Fabio Pecchia pe care Inter le urmărește îndeaproape. Pe lângă jucătorul român, Ange Yoan Bonny, Adrian Bernabe și Giovanni Leoni sunt alți fotbaliști care atrag atenția campioanei Italiei.

„Inter a pus ochii de mai multă vreme pe câteva dintre bijuteriile lui Pecchia. Pe lângă cei doi atacanți, Dennis Man și Ange-Yoan Bonny, care au ajuns sub lupa mai multor echipe italiene și nu numai, nerazzurrii sunt atenți și la alți jucători tineri din echipa Parmei, precum Botond Balogh, Adrian Bernabe sau Giovanni Leoni”, au notat cei de la parmalive.com.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare