Andrei Rațiu (26 de ani) a bifat toate minutele în meciul dintre Valencia și Rayo Vallecano, încheiat cu victoria madrilenilor, scor 1-0. Pathe Ciss a stabilit rezultatul final încă din minutul 7.
Astfel, echipa de pe „Mestalla” ocupă penultima poziție în clasamentul acestei ediții de La Liga, iar suporterii au fost extrem de furioși. Au început tratamentul dur prin huiduieli și scandări la adresa „principalului” Ruben Baraja, însă ceea ce a urmat depășește orice fel de așteptări.
După ce Rayo Vallecano a bătut-o pe Valencia, cu Andrei Rațiu titular, fanii gazdelor i-au urmărit pe favoriți pe străzile orașului!
Ulterior eșecului, susținătorii Valenciei au mers în zona vestiarelor, pentru a cere socoteală pentru forma slabă a echipei favorite. Unii jucători de la Valencia au fost așteptați până în momentul în care au plecat de la stadion.
Fanii au alergat după mașinile lor, întrucât și-au pierdut mințile din cauza jocului etalat de formația de pe renumitul „Mestalla” contra lui Rayo Vallecano.
Același lucru s-a întâmplat și în privința tehnicianului Ruben Baraja, fost fotbalist la Valencia timp de 10 ani, între 2000 și 2010. Antrenorul principal a spus destul de clar că înțelege furia suporterilor, însă nu va demisiona. Conducătorii clubului au ultimul cuvânt de spus în legătură cu acest aspect.
Ce notă a primit internaționalul român, după partida Valencia – Rayo Vallecano 0-1
Fundașul lateral de la Rayo Vallecano, ajuns pe lista de transferuri a celor mai mari echipe din Spania, Barcelona și Real Madrid, a jucat destul de bine contra Valenciei.
Site-ul Flashscore i-a acordat nota 7.2 în urma prestației sale, media echipei madrilene fiind 7.3. După succesul înregistrat pe „Mestalla”, Rayo Vallecano ocupă poziția a 12-a în La Liga, cu 19 puncte colectate.
După cum am menționat anterior, Valencia este pe locul 19, cu doar 10 puncte, și se luptă serios pentru a evita o eventuală catastrofă sinonimă cu retrogradarea în eșalonul secund al fotbalului iberic.
După „extratereștri”, și „galacticii” de pe „Santiago Bernabeu” au pus ochii pe Andrei Rațiu. Oficialii lui Real Madrid îl văd drept un jucător de mare perspectivă.
„Rațiu este și el o opțiune pentru Real Madrid. Ar fi semnificativ mai ieftin decât Frimpong, Dalot și Porro, iar cei din cadrul clubului îl consideră în culise un jucător de mare calitate”, a notat jurnalistul Rudy Galetti, pe X, fostul Twitter.
Este important să spunem că, în cazul unui transfer al lui Rațiu, Villarreal, echipa la care a crescut apărătorul, va primi o sumă importantă de bani. De ce? Pentru că deține 50% din drepturile federative ale internaționalului „tricolor”.