A sunat alarma la Rangers! Oficialii clubului, trimiși de urgență la negocierile cu Ianis Hagi: „Să rezolve repede”

Aparent, Ianis Hagi (26 de ani) se află în ultimele 6 luni de contract cu Rangers.

Rangers, trimisă la negocieri cu Ianis Hagi

Inițial, despre Ianis Hagi s-a scris că mai are contract cu Rangers până în vara anului 2026, însă lucrurile stau cu totul diferit. Concret, înțelegerea românului expiră la finalul sezonului curent, iar fotbalistul poate discuta cu orice formație în momentul de față.

Această situație i-a speriat pe fanii lui Rangers, în condițiile în care Ianis Hagi este un fotbalist extrem de iubit pe Ibrox. Mai mult, Barry Ferguson, legenda clubului, le-a cerut celor din conducere să rezolve rapid situația românului.

„Încă un lucru care m-a luat prin surprindere este acela că Hagi nu are contract din vară. Am fost surprins, să fiu sincer. Am crezut că mai avea încă 18 luni. Acesta este un caz pe care cei din club trebuie să-l rezolve foarte repede”, a spus Ferguson.

Contractul lui Ianis Hagi la Rangers, o nebuloasă pentru scoțieni

Declarațiile lui Philippe Clement au stârnit discuții în Scoția. Concret, antrenorul lui Rangers a afirmat că Ianis Hagi va ajunge la finalul contractului în vara anului 2025, însă toată lumea știa că românul are un angajament până în 2026.

Tot jurnaliștii scoțieni au avansat acum un scenariu interesant. Concret, oficialii lui Rangers i-ar fi putut lăsa lui Ianis Hagi salariul prevăzut în contract, însă i-au mișcorat cu un an angajamentul.

În decembrie 2022, în timp ce Ianis Hagi era accidentat, directorul sportiv de atunci, Ross Wilson, i-a oferit o prelungire destul de absurdă a contractului său, pe 4 ani, precum și o creștere a salariului în cazul în care ajungea la 100 de apariții. Din păcate, acest acord nu a fost pe placul succesorilor lui Wilson.

Acest lucru a dus la un impas – Rangers a refuzat pur și simplu să declanșeze creșterea salariului și nu i-a acordat românului o altă apariție pentru că erau bani pe care clubul nu și-i putea permite.

Clement a dezvăluit că angajamentul jucătorului expiră în această vară, în contrast puternic cu alte informații disponibile. Toate sursele confirmă că înțelegerea sa este până în 2026, așa că fie Clement a comis o greșeală enormă, ceea ce considerăm puțin probabil, fie adevărul despre cum a revenit la prima echipă nu a fost dezvăluit.

Deși nu putem confirma acest lucru, se pare că angajamentul lui Hagi a fost schimbat și că Rangers au onorat creșterea salariului, dar au redus durata acordului. Și acum este liber să vorbească cu alte echipe ca un precontract, ceea ce nu știam„, au scris scoțienii.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare