Jordan Gele (32 de ani) a fost convins în ultima zi de mercato să semneze cu FCSB.
Ousmane Viera este impresarul lui Jordan Gele
Ajuns la 38 de ani, Ousmane Viera s-a retras din fotbal în vara anului 2021 de la Hermannstadt. Fostul fundaș central nu a ieșit însă definitiv din fenomen și s-a făcut impresar, iar unul dintre jucătorii pe care îi reprezintă este Jordan Gele.
Cei doi colobrează de mai multă vreme, iar Jordan Gele a sosit în România tocmai datorită lui Ousmane Viera. Fostul fotbalist are peste 200 de meciuri la nivelul Ligii 1 în tricoul celor de la CFR, Internațional Curtea de Argeș, Pandurii, Sepsi și Hermannstadt.
Viera a ajuns pentru prima dată în fotbalul românesc în anul 2009, atunci când era adus de CFR. 19 selecții are fostul apărător central pentru naționala Costei de Fildeș.
Jordan Gele, salariu de 10.000 de euro lunar
Chiar dacă nu a reușit să rupă gura târgului în România până în momentul de față, Jordan Gele l-a convins pe Gigi Becali că merită să ajungă la FCSB. Afaceristului din Pipera nu i-a fost însă foarte ușor să-l convingă pe francez, care a refuzat propunerea inițială.
În prima fază, Gigi Becali îi oferea un contract până în vară lui Jordan Gele, dar acesta a refuzat. Ulterior, presat de timp, patronul FCSB-ului a schimbat datele angajamentului și i-a propus fostului atacant de la Unirea Slobozia o înțelegere pe un an și jumătate, susține Digi Sport.
Mai mult, Gigi Becali a plusat și din punct de vedere financiar și i-a oferit lui Jordan Gele un salariu de 10.000 de euro lunar, fiind probabil cel mai mare contract din cariera sa.